După demisia Ginei Pistol de la Antena 1, Irina Fodor a devenit titulară pe postul de prezentatoare atât la America Express, cât și la Chefi la Cuțite. Și dacă în trecut, ea era pe plan secundar ca venituri în familie, de ceva timp are contracte foarte profitabile. Din fericire, acum și Răzvan Fodor se poate lăuda cu un nou proiect.
Soțul Irinei Fodor a semnat tot cu Antena 1, dar pentru o emisiune unde vedetele vor fi copiii. Alpha Kids va începe sâmbătă, 24 iunie și se așteaptă cifre bune de audiență ținând cont de format.
„După fiecare sezon spun foarte sigur pe mine că le-am văzut pe toate şi că nu mă mai pot surprinde cu nimic picii! Şi apoi începem filmările şi zbang! Ghiciţi cine rămâne fără replică! Mi s-a întâmplat şi în ediţiile pe care le puteţi urmări începând din 24 iunie, când un cuplu foaaarte simpatic de copilaşi, de 7 şi 5 ani, mi-a spus în secret că renunţă fiecare dintre ei la iubitul şi iubita lor şi se căsătoresc.
Ne-am amuzat cu toţii şi le-am propus să ne revedem peste 20 de ani, în aceeaşi formulă! Sunt absolut adorabili, în sinceritatea şi încrederea lor. Dacă aceştia sunt copiii generaţiei Alpha, vă spun cu mâna pe inimă că viitorul arată foarte bine!”, a declarat prezentatorul emisiunii, Răzvan Fodor.
Între timp, Irina Fodor postează imagini foarte interesante de la filmările America Express, care-i are în prim plan pe copiii Andreei Esca, Alexia Eram și Aris Melkior Eram. Cu siguranță ediția care se va difuza la început de 2024 va fi foarte urmărită pentru că deja a stârnit maxim interes din partea publicului.