News

Prima Casă, doar pentru bogați? Salariul uriaș necesar pentru a mai putea accesa programul în 2025. Cât trebuie să câștige minim un angajat pentru a fi acceptat

Prima Casă doar pentru bogați Salariul uriaș necesar pentru a mai putea accesa programul în 2025. Cât trebuie să câștige minim un angajat pentru a fi acceptat
Photo by Jakub Żerdzicki on Unsplash

Programul Prima Casă, destinat sprijinirii românilor în achiziționarea unei locuințe, devine tot mai inaccesibil din cauza creșterii prețurilor din sectorul imobiliar. În marile orașe, precum București și Cluj-Napoca, prețurile locuințelor depășesc pragurile impuse de program, ceea ce îl face inutil pentru mulți potențiali cumpărători.

Pentru anul în curs, plafonul de garantare al programului a fost redus la jumătate față de anul precedent, iar regulile rămân aceleași.

Un român trebuie să aibă un salariu minim net de 5.247 de lei pentru primul prag.

Există două praguri de preț:

  • 70.000 de euro – necesită un avans de 5%, adică 3.500 de euro, iar creditul maxim acordat este de 66.500 de euro;
  • 140.000 de euro – presupune un avans de 15%, adică 21.000 de euro, iar creditul maxim este de 119.000 de euro.

Pentru a obține aceste credite, un român trebuie să aibă un salariu minim net de 5.247 de lei pentru primul prag și de aproape 9.400 de lei pentru al doilea prag.

Prețurile locuințelor depășesc limitele impuse

În București, o garsonieră costă în medie 77.000 de euro, ceea ce înseamnă că depășește primul prag al programului Prima Casă. Astfel, cumpărătorul trebuie să se încadreze la cel de-al doilea prag, ceea ce implică un avans mult mai mare.

În Cluj-Napoca, situația este și mai dificilă, prețul mediu al unei garsoniere fiind de 120.000 de euro, ceea ce înseamnă că nu poate fi achiziționată prin primul prag al programului.

Factori care influențează accesibilitatea

Pentru locuințele încadrate în al doilea prag, creditul se acordă pe maximum 30 de ani și este influențat de IRCC (indicele de referință pentru creditele consumatorilor).

În contextul scumpirilor accelerate, mulți români nu reușesc să se încadreze în condițiile programului, ceea ce face ca visul de a avea o locuință proprie să fie tot mai greu de realizat.

Bogdana Costin abia a terminat studiile Facultății de Jurnalism și este la prima experiență în media. Este foarte pasionată de scris și își dorește să vină cu plus valoare pentru cititorii ... citește mai mult
Articole recomandate