Mulți părinți care încasează alocația de stat pentru copii vor să afle data exactă la care intră banii pe card, mai ales pentru că aceasta poate varia în anumite situații.
În România, alocația de stat se acordă copiilor cu vârsta de până la 18 ani care au reședința legală pe teritoriul țării. Tinerii care urmează cursuri de învățământ liceal sau profesional continuă să beneficieze de alocație până la finalizarea studiilor, însă nu primesc acest sprijin dacă repetă anul școlar, cu excepția cazurilor justificate medical prin certificat.
Copiii trebuie să aibă reședința legală în România și să urmeze cursuri liceale, profesionale sau vocaționale dacă au peste 18 ani pentru a beneficia de alocație. De asemenea, copiii cetățenilor străini și ai persoanelor fără cetățenie care locuiesc în România împreună cu părinții lor beneficiază de aceleași drepturi.
În ceea ce privește plata alocației de stat, chiar dacă data exactă poate varia, există anumite repere importante. Copilul este titularul dreptului la alocația de stat, însă, de regulă, aceasta este încasată de către unul dintre părinți. Plata alocației se face prin mandat poștal sau transfer bancar.
Deși legea nu impune o dată fixă, în ultimii ani banii au fost virați, de obicei, în data de 8 a fiecărei luni pentru luna anterioară. Dacă data de 8 cade într-un weekend, plata se poate face fie vineri, fie luni. Pentru luna mai 2025, alocația de stat urmează să intre în conturile bancare în data de 8 mai, iar prin mandat poștal va fi expediată începând cu data de 13 mai. Plata va fi efectuată fără întârzieri, chiar dacă începutul lunii coincide cu Ziua Muncii.
Pentru dosarul de alocație în 2025, părinții trebuie să pregătească următoarele documente:
Copiii născuți în străinătate pot beneficia și ei de alocația de stat în România, cu respectarea condițiilor legale.
În cazul în care părinții doresc să schimbe contul bancar în care se virează alocația copilului, aceștia trebuie să se prezinte cu un extras de cont la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, unde vor depune o cerere de modificare a contului.
Dacă familia își schimbă adresa de domiciliu și dorește să primească alocația prin poștă, părinții trebuie să se adreseze Direcției Muncii, la biroul sau compartimentul de „Alocații copii”, prezentând o copie a cărții de identitate care să reflecte noua adresă.
Suspendarea apare în cazurile în care se schimbă reprezentantul legal al copilului sau atunci când alocația nu a fost încasată timp de trei luni consecutiv. În aceste cazuri, reluarea plății se face pe baza unei cereri scrise depuse de noul reprezentant legal al copilului la direcția teritorială. Plata alocației încetează definitiv în caz de deces al copilului sau al tânărului.
Începând cu ianuarie 2025, alocațiile de stat pentru copii au fost majorate cu 10,4%. Astfel, copiii cu vârsta de până la 2 ani sau cei cu dizabilități primesc 794 de lei, în loc de 719 lei, iar copiii cu vârsta peste 2 ani beneficiază de o alocație lunară majorată de la 292 de lei la 323 de lei.