Într-un oraș din Europa care se întâmplă să fie și favoritul românilor, regulile se schimbă. Turiștii vor fi amendați dacă vin în grup aici.
Veneția nu mai este accesibilă oricui. Autoritățile au decis că grupurile mari nu mai sunt primite în acest oraș, având în vedere valul de aglomerație.
Nu e vorba doar de grupurile de români, ci toate grupurile de turiști care sunt mai mari de 25 de persoane. Decizia reprezintă cea mai recentă încercare a autorităţilor locale de a reduce impactul generat de mulţimile de vizitatori asupra oraşului-lagună, informează Reuters, potrivit Agerpres.
În același timp, mai există și alte reguli drastice care vor fi impuse. Spre exemplu, autoritățile vor să interzică utilizarea megafoanelor de către ghizii turistici.
Prin această măsură se dorește să se „protejeze liniştea locuitorilor din oraş” şi să le asigure pietonilor o circulaţie mai liberă. Și cine nu respectă regulile, primește amendă.
Autoritățile locale din Veneția spun că amenzile pornesc 25 de euro, dar pot ajunge și la 500 de euro. Măsurile sunt deja în vigoare, din luna august, astfel că cine ajunge aici trebuie să fie coneștient de ele.
În ceea ce privește zonele vizate, restricţiile se aplică în primul rând în centrul oraşului, precum şi insulele Murano, Burano şi Torcello.
Amintim că încă din primăvara acestui an, au tot fost luate măsuri aici care au vizat turiștii. De altfel Veneţia a devenit primul oraş din lume care a introdus un sistem de plată pentru vizitatori.
Acest lucru s-a întâmplat în cadrul unui experiment menit să descurajeze venirea turiştilor de o zi în perioadele de vârf ale sezonului turistic.