News

Nu mai cresc pensiile în 2024? Este răsturnare totală de situație. Ce li s-a ascuns pensionarilor până acum

Nu mai cresc pensiile în 2024 Este răsturnare totală de situație. Ce li s-a ascuns pensionarilor până acum

Răsturnare de situații cu privire la majorarea pensiilor începând cu anul 2024. S-ar părea că toate calculele efectuate de guvernanți nu au reflectat realitatea.

Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal,  trage un semnal de alarmă cu privire la majorarea pensiilor. Ceea ce Guvernul le-a promis pensionarilor, ar putea avea un efect devastator.

Potrivit acestuia, majorările de pensii în medie cu 40% promise de coaliția PSD-PNL prin noua lege a pensiilor ne vor complica viața și mai tare.

Totodată, el a explicat și impactul majorării pensiilor. Se pare că este vorba despre un impact considerabil. Iar acesta ar bulversa total traiectoria de consolidare bugetară.

Oficialul a mai vorbit și despre atitudinea Comisiei Europene. La rândul său, Executivul comunitar a spus că impactul majorării pensiilor este unul sever.

Majorarea pensiilor ar putea aduce mari probleme

„Acei 55 de miliarde de lei ca impact al acestei legi noi privind sistemul de pensii nu sunt 55 de miliarde. Sunt, după estimările Ministerului de Finanțe pentru anul 2025, puțin peste 30 de miliarde de lei. În 2024 ar fi în jur de 10 miliarde.

Noi, la Consiliul Fiscal, avem rezerve față de aceste estimări, rezerve importante! De aceea, nu vreau să mă aventurez. Deci nu e vorba de 55 de miliarde, dar chiar și la 30 de miliarde impactul e considerabil – ar fi în jur de 1,7 – 1,8% din PIB, care ar da peste cap traiectoria de consolidare bugetară, care până acum era judecată excluzând impactul introducerii legii pensiilor.

Eu aș mai aminti ceva care e foarte obscur acum. Acum câteva luni, ministrul Boloș, din relatările media, dar și din alte informații, a avut un dialoig cu Comisia (Europeană) și a spus că acest impact e sever, că nu s-ar putea respecta țintele, fie ele modificate, că 4,4% pentru 2023 era o prostie și și cei de la Comisie și-au dat seama că nu se poate așa ceva”, a punctată acesta, într-o emisiune tv.

În concluzie, Daniel Dăianu spune că viața românilor va fi complicată, iar bugetul public va deveni cu mult mai fragil, odată ce pensiile vor fi majorate.

Carmen Ciotic a lucrat mai bine de doi ani la VoceaBanilor.ro. Este pasionată de scris încă din copilărie și chiar dacă nu a terminat Jurnalismul, ci Facultatea de Sociologie adoră să fie redactor. citește mai mult
Articole recomandate