Întreaga planetă se aștepta ca David Popovici să repete performanțele incredibile din urmă cu un an și să câștige medaliile de aur atât în proba de 200 de metri liber, cât și în cea de 100. Deși s-a calificat cu primul timp și a condus curs trei lungimi de bazin, din păcate, la final românul, campion en titre a terminat doar pe locul 4.
O performanță foarte bună pentru orice sportiv să fie al patru-lea cel mai bun de pe Glob la o disciplină. Nu și pentru un fenomen care vizează doar locul 1. De data aceasta, David Popovici atât a putut. El a și explicat ce s-a întâmplat în bazin.
„Nimănui nu-i place să piardă. Nu o să mint. Nu sunt necăjit, supărat. Dar sunt OK. Primele trei lungimi de bazin au fost super bune, dar pur și simplu nu am mai putut. Adică am dat cât am putut. Se întâmplă.
Imediat cum am ajuns în capăt am corelat această senzație cu cât am reușit să ne pregătim și cum am reușit să ne pregătim. Acesta este sportul. Uneori câștigi, uneori iei locul patru”, a spus David Popovici, potrivit GSP.ro.
Înaintea finalei de 200 de metri liber, tânărul în vârstă de doar 18 ani spunea că apa este foarte rece în bazinele din Japonia, dar că este în regulă. El se arăta și surprins de modul în care se manifestă publicul japonez, foarte diferit de cel european, care este mult mai zgomotos atunci când își susține sportivii preferați.
David Popovici mai are o probă în care participă, cea considerată regina natației, de 100 de metri liber. Și acolo va avea rivali de temut. Nu trebuie uitat că aici deține și recordul mondial, nu și cea mai bună performanță a sezonului.
Anul acesta, David Popovici a susținut și examenul de bacalaureat, pe care l-a depășit cu brio. El va urma acum cursurile Facultății de Psihologie din cadrul Universității din București. Alături de el în Japonia s-au aflat atât părinții lui, cât și iubita.