News

Mircea Lucescu fusese diagnosticat cu o formă rară de leucemie. Ce i-a provocat în cele din urmă moartea

Mircea Lucescu fusese diagnosticat cu o formă rară de leucemie. Ce i-a provocat în cele din urmă moartea
Mircea Lucescu Foto / PressFocus 2022.11.03 Krakow Football, UEFA Europa League, 2022/23 season FC Dynamo Kyiv - Fenerbahce Spor Kulubu Mircea Lucescu Credit: / PressFocus / NEWSPIX.PL --- Newspix.pl 20221103PF_KP105,Image: 735149878, License: Rights-managed, Restrictions: PUBLICATIONxNOTxINxPOL, Credit images as "Profimedia/ IMAGO", Model Release: no

Un moment extrem de trist. Mircea Lucescu, cel mai mare antrenor român de fotbal din toate timpurile a murit în Marțea Mare, pe 7 aprilie, la puțin timp după ce România a pierdut barajul cu Turcia pentru calificarea la Cupa Mondială.

Acesta se internase cu câteva zile în urmă, mai exact, joi, pe 2 aprilie după ce i s-a făcut rău în timpul unui antrenament al echipei naționale. Acesta se pregătea de externare vineri, când a suferit un infarct masiv. Medicii au încercat toate variantele pentru a-i salva viața, dar din păcate organismul lui a cedat.

Ceea ce nu s-a știut până acum a fost diagnosticul grav primit de Mircea Lucescu în urmă cu mai bine de două luni și care i-a adus de fapt sfârșitul. Acesta avea o formă rară de leucemie, iar sistemul lui imunitar era la pământ. Nu a răspuns la niciun tratament, deși el continua să fie optimist.

Dezvăluirile au fost făcute de unul dintre cei mai buni prieteni ai său, jurnalistul Ovidiu Ioanițoaia, care i-a fost alături până în ultima clipă.

Ovidiu Ioanițoaia a povestit totul

„Acum două luni, două luni și jumătate, nu avea absolut nimic. A apărut leucemia care a complicat totul. De fapt, de la leucemie i s-a tras. Am tot încercat noi să camuflăm diagnosticul, am zis că e o chestiune personală, dar leucemia a provocat și a grăbit sfârșitul. El a fost un luptător, pentru el nicio cauză nu a fost dinainte pierdută. Inițial nu a vrut să creadă. La un moment dat părea că știe, dar că maschează.

În orice caz, pentru el fotbalul a fost totul. Dacă i s-ar fi interzis să meargă la meciul de la Istanbul, ar fi fost probabil și mai rău din punct de vedere sufletesc. A fost destinul lui, a trăit în viteză toată viața și, din păcate, a și murit în viteză, foarte repede. Viața lui a fost fotbalul.

Eu am avut o discuție cu el cu o săptămână, două, înaintea meciului de la Istanbul și i-am spus, pentru că doctorii au evitat să-i declare adevărul și eu eram un fel de intermediar. I-am zis ‘Mircea, vezi că e groasă, asta spun doctorii’. Și a zis ‘n-am ce să fac, așa am început, dacă e cazul, așa termin’. A fost un risc pe care și l-a asumat.

Inițial n-a crezut, după aia s-a lămurit că boala este fără recurs, dar n-a mai putut să iasă din joc. Și-a asumat un risc care până la urmă s-a dovedit fatal”, a spus Ovidiu Ioanițoaia, pentru Golazo.

„Am fost aproape zilnic la el, uneori și de două ori pe zi. Am fost mai tot timpul. Imunitatea lui era foarte scăzută. A avut la un moment dat un furuncul care trebuia să treacă în 2-3-4 zile, a fost și deschis chirurgical, la el nu a trecut nici în două săptămâni, pentru că organismul nu mai răspundea.

La tratamentele hematologice la fel, doctorii au tot schimbat, au tot căutat, au tot îmbunătățit, au tot modificat, niciunul dintre răspunsuri nu a fost cel scontat, organismul pur și simplu s-a prăbușit.

Joi seara am vorbit ultima oară la telefon cu el, era chiar în formă, avusese o zi, două, mai mohorâte. Joi seara, pe la 8 și jumătate, era chiar vesel, mi-a zis ‘Hai că mâine ies, mă duc acasă, fac și eu un duș și după ieșim la un cappuccino’. N-am mai ieșit”, a mai spus ziaristul pentru sursa citată.

Anca Andrei este o jurnalistă cu multă experiență și a lucrat la cele mai mari publicații din România, mai întâi ca redactor, iar ulterior a devenit redactor șef.Și-a început cariera în ... citește mai mult
Articole recomandate