METEO. Joi canicula a fost intensă, dar a devenit mai suportabilă în partea a doua a zilei. Și vineri căldura va fi ceva mai domoală, însă vestea proastă este că cel de-al treilea val fierbinte, care va lovi puternic România, își va face debutul începând de sâmbătă. Marți deja va fi foarte rău, iar medicii le recomandă celor cu probleme de sănătate să stea în casă și să se protejeze.
Sâmbătă, 22 iulie, temperaturile vor atinge din nou 40 de grade, iar în mijlocul zilei disconforul termic va fi foarte accentuat. Corpul va resimți chiar 46 de grade, ceea ce nu s-a mai întâmplat până acum în țara noastră, ci doar în Europa.
Tot în mijlocul zilei, meteorologii de la ANM anunță fenomene meteo de instabilitate, care vor consta în continuare din averse torențiale, cantități de apă pe secvențe scurte de timp de 35-40l/m² și vijelii, iar izolat căderi de grindină.
„De marți, într-adevăr, este posibil să consemnăm al treilea val de caniculă și pe care și noi l-am tot menționat în toate intervențiile. Din nou, temperaturi în partea de sud, de 40°C la umbră, fapt care confirmă, așa cum anticipam și încă de la jumătate a lunii iulie, posibilitatea ca această lună să fie în top trei cele mai călduroase luni din istoria măsurătorilor meteorologice în țara noastră deja suntem la acest moment pe locul trei și cu siguranță ceea ce urmează a se întâmpla până la sfârșitul lunii iulie, pentru că vom vorbi practic în fiecare zi de temperaturi specifice unei vremi caniculare, pentru că maximele vor depăși în continuare 35° iată, ne apropiem de 40° la încă.
Cu siguranță, acest lucru va face ca această lună să fie una dintre cele mai călduroase din istorie. După 2012 și 2007, când ne amintim, aceste veri au fost dintre cele mai călduroase.
Nu este exclus să înregistrăm temperaturi peste ceea ce am avut, pentru că deja solul este mai cald. Se întrunesc ingredientele specifice pentru a înregistra temperaturi mai ridicate atunci când vorbim deja de un val de căldură de lungă durată și când vorbim de maxime peste 35°, până la 40° la umbră, dar și de nopți tropicale, pentru că, căldura este sufocantă și pe parcursul nopților”, a spus Elena Mateescu, directorul ANM la Antena 3 CNN.
Aceasta a prezentat prognoza și pentru litoralul românesc, dar a dat detalii și despre cum va fi vremea în Grecia și Turcia, două dintre destinațiile favorite ale românilor când vine vorba despre vacanțe. Zilnic pleacă autocare pline cu turiști sau avioane de tip charter spre aceste țări, dar și acolo temperaturile vor fi greu de suportat.
„Cu siguranță și în zona litoralului temperaturile vor fi în creștere în weekend, pentru că dacă în sudul extrem ne vom apropia de 40°C și în partea de sud-est, în zona litoralului temperaturile cu siguranță vor fi peste 32°-33° care înseamnă o temperatură agre foarte, foarte ridicată pentru această perioadă și cu siguranță apa mării va înregistra și ea temperaturi favorabile.
În Grecia și Turcia cu siguranță temperaturile ridicate vor fi de interes. Există deja mesajul serviciului meteorologic elen prin care se confirmă, așa cum și noi știm, de altfel, că masa de aer tropical dinspre nordul Africii va fi de interes cel puțin până la sfârșitul lunii iunie.
Menționam comunicatul Centrului Climatologic din Germania, cu sediul Offenbach, care estimează posibilitatea ca până la sfârșitul lunii iulie toată Europa de Sud și Sud-Est să fie afectată de această masă de aer de origine tropicală dinspre nordul Africii și cum au experimentat deja valori de 44° și deja observăm ce se întâmplă la Atena, în condițiile în care incendiile de vegetație reprezintă o problemă și factorul meteorologic, prin temperaturile foarte ridicate, intensificările de vânt, vegetația foarte uscată favorizează extinderea cu rapiditatea ceea ce se întâmplă în zona respectivă.
Așadar, mare atenție într-adevăr, pentru cei care vor alege aceste destinații, dar nu toată zona Greciei este afectată, ci doar în ceea ce se întâmplă în zona Atenei”, a mai spus Elena Mateescu, director ANM, la Antena 3 CNN.