METEO. Vreme instabilă în mare parte din țară, sâmbătă, 30 noiembrie. ANM anunță că deși temperaturile cresc, fenomenele extreme își fac de cap în continuare.
Se pare că vremea de sâmbătă, 30 noiembrie, începe să se încălzească. Temperaturile maxime la nivel național s vor încadra între 10 și 2 grade, iar minimele din timp nopții scad până la -2 și 6 grade.
Pe de altă parte, avem parte de o vreme în general închisă, presărată cu fenomene extreme. ANM anunță ploi în Banat și în Oltenia, dar și în Muntenia și în sudul Crișanei.
Totodată, sunt așteptate ninsori puternice și chiar și polei în Carpații Meridionali și în Munții Banatului. Meteorologii de la ANM precizează că ploile lovesc și zona Dobrogei, dar și Moldova.
Tot aici ar putea exista și burniță la final de săptămână. Și nu, nu scăpăm nici de furtunile de vânt. Conform meteorologilor de la ANM, se anunță rafale puternice în sudul țării, dar și în zonele montane. Totodată, ceața se depune dimineața.
„Vremea va fi în continuare în general închisă, iar valorile termice se vor situa ușor peste cele normale la sfârșitul lunii noiembrie în nord-vestul țării și în regiunile sud-estice și în jurul acestora în celelalte zone. Cerul va deveni variabil în nord-vestul teritoriului, însă în rest va avea înnorări, mai persistente în sud și în est. Va ploua în Banat și Oltenia și local în vestul și nordul Munteniei și în sudul Crișanei, iar în Carpații Meridionali și în Munții Banatului vor fi ninsori pe creste și precipitații mixte la altitudini mai joase unde vor fi posibile depuneri de polei.
Pe alocuri în sud-vest precipitațiile vor fi moderate cantitativ (10…15 l/mp). Precipitații slabe, mai ales sub formă de ploaie și burniță se vor semnala pe arii restrânse și în Moldova, Dobrogea, estul și centrul Munteniei, iar în rest probabilitatea pentru precipitații va fi redusă. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în regiunile sudice și la munte, cu viteze mai mari (în general de 55…65 km/h) în sudul Banatului și vestul Olteniei, precum și zona montană aferentă unde vor fi rafale de 80…100 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 2 și 10 grade, posibil ușor mai ridicate în extremitatea de sud-est; minimele termice vor fi cuprinse în general între -2 și 6 grade. Se va semnala ceață, local persistentă, în Moldova, iar în cursul nopții pe arii restrânse în regiunile intracarpatice și izolat în restul teritoriului”, arată prognoza meteo ANM modificată.
Vremea în București, sâmbătă, 30 noiembrie, va fi în mare parte închisă. ANM anunță ploi slabe, dar și burniță în Capitală, alături de un vânt destul de puternic.
Temperaturile maxime din București nu depășesc 8 grade pe parcursul zilei. De cealaltă parte, minimele din timpul nopții vor scădea undeva pe la 3 și chiar și 4 grade.