News

METEO. Val de ploi de vineri, 1 martie! ANM a modificat prognoza. Ce temperaturi vom avea și cum va fi vremea în toată țara

METEO. Val de ploi de vineri 1 martie ANM a modificat prognoza. Ce temperaturi vom avea și cum va fi vremea în toată țara

METEO. ANM anunță că vremea se schimbă de vineri, 1 martie. Un val de ploi lovește puternic mai multe zone din țară. A fost modificată prognoza.

ANM a publicat noua prognoză meteo actualizată pentru vineri, 1 martie. Prima zi de primăvară aduce temperaturi ridicate, într-adevăr, dar și fenomene pe măsură.

Conform prognozei meteo publicate de ANM, se anunță ploi în Oltenia, Transilvania, dar și la munte ori în alte regiuni. Totodată, la munte sunt așteptate precipitații mixte.

Și vântul va sufla puternic în anumite zone, vineri, 1 martie, iar de dimineață va fi prezentă ceața, în mare parte. În ceea ce privește temperaturile, maximele de vineri, 1 martie, vor atinge undeva pe la 19 grade în anumite zone, dar nu mai mult de 10 în altele.

De cealaltă parte, minimele din timpul nopții scad până la 1-9 grade. Cel mai frig va fi în estul Transilvaniei, aici, termometrele arătând până la -4 grade noaptea.

METEO. ANM a modificat prognoza pentru vineri, 1 martie. Cum va fi vremea

„În cea mai mare parte a țării vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit în prima zi a lunii martie. Cerul va fi mai mult noros și va ploua în Oltenia, local Transilvania, sudul Banatului, la munte și izolat în celelalte regiuni.

În zona montană înaltă precipitațiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în sudul Banatului, pe crestele Carpaților Meridionali și pe arii restrânse și la viteze mai mici și în restul teritoriului.  Dimineața și noaptea, izolat, cu o probabilitate mai mare în est și în sud-est, va fi ceață”, arată prognoza meteo publicată de ANM.

Vremea în București va fi extrem de caldă, vineri, 1 martie. Temperaturile maxime ating 14 grade, iar minimele din timpul nopții scad până la 3-5 grade.

În ceea ce privește fenomenele de pe timpul zilei, cerul va fi noros, iar în prima parte din zi va ploua. Totodată, vântul va sufla în general moderat.

Carmen Ciotic a lucrat mai bine de doi ani la VoceaBanilor.ro. Este pasionată de scris încă din copilărie și chiar dacă nu a terminat Jurnalismul, ci Facultatea de Sociologie adoră să fie redactor. citește mai mult
Articole recomandate