METEO. Un nou val de caniculă lovește România de duminică, 28 iulie. ANM a modificat prognoza și anunță temperaturi extrem de ridicate, din nou.
ANM a modificat prognoza meteo pentru duminică, 28 iulie. După valul de fenomene extreme din ultima perioadă, iată că revine canicula. Ce se întâmplă cu vremea?
Conform prognozei meteo ANM modificate, cresc temperaturile, iar ploile se opresc în cea mai mare parte din țară. Astfel, ANM anunță că temperaturile maxime la nivel național se vor încadra între 30 și 37 de grade.
Canicula lovește din plin zonele din vestul și din sudul țării. În rest, vremea va fi una cât se poate de caldă, iar vântul va sufla slab până la moderat, spun meteorologii.
Temperaturile minime la nivel național se vor încadra între 24 și 14 grade. Cel mai cald va fi pe litoral seara, în timp ce în depresiunile din estul Transilvaniei va fi destul de frig.
„Vremea se va menține călduroasă și mai ales în vestul și sudul țării va deveni caniculară. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor situa între 30 și 37 de grade, iar cele minime între 14 și 24 de grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei”, arată prognoza meteo ANM modificată.
Vremea în București, duminică, 28 iulie, va fi una extrem de caldă. ANM anunță că revine canicula și în Capitală, iar temperaturile maxime ating undeva pe la 37 de grade.
Pe parcursul zilei vântul va sufla slab până la moderat, iar șansele de ploi nu mai există. În ceea ce privește temperaturile minime, pe timp de noapte, ANM precizează că termometrele vor arăta între 19 și 16 grade, cel mai frig fiind la periferia orașului. Se pare, deci, că după valul de vreme rea, avem parte de o nouă încălzire.