News

METEO. Revin iar canicula și disconfortul termic accentuat! Data la care vremea o va lua din nou razna. Prognoza ANM actualizată

METEO. Revin iar canicula și disconfortul termic accentuat Data la care vremea o va lua din nou razna. Prognoza ANM actualizată
22 iul. / 11:00

METEO. Cupola de foc care s-a așezat deasupra României nu vrea să plece deloc spre alte direcții. Chiar dacă în ultimele zile temperaturile au mai scăzut puțin, vremea a fost tot foarte călduroasă, iar disconfortul termic accentuat. A și plouat, pe alocuri cu grindină, iar în anumite regiuni furtunile au făcut ravagii, dar valorile termice vor atinge din nou cote maxime.

ANM a emis prognoza pentru săptămâna 22 iulie – 29 iulie și cu toate că anunță tot caniculă, trebuie remarcat faptul că totuși valorile termice se vor încadra într-un normal al acestei perioade. Însă doar pentru următoarele zile pentru că apoi pas cu pas, termometrele vor fi din nou date peste cap.

Așadar ANM transmite că în perioada 22 iulie – 29 iulie valorile termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cu excepția regiunilor vestice și sud-vestice, unde cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale, regimul puviometric va fi excedentar, mai ales în sud-estul teritoriului.

Prognoza ANM pentru luni, 22 iulie

Vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a țării, disconfortul termic ridicat (indicele temperatură-umezeală ITU va atinge sau va depăși pragul critic de 80 unități) în sudul Crișanei, în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei, iar local în Câmpia Română și Podișul Dobrogei va fi caniculă.

Temperaturile maxime se vor încadra între 26 de grade în depresiunile Carpaților Orientali și 37 de grade, izolat în Lunca Dunării, iar cele minime în general între 14 și 24 de grade și vor caracteriza o noapte tropicală, în special în regiunile sudice și sud-estice.

Cerul va fi variabil, dar mai ales după-amiaza și seara vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, local în zonele montane, în Transilvania, Muntenia și estul Olteniei și izolat în celelalte regiuni. În intervale scurte de timp, îndeosebi în zonele de munte și în dealurile subcarpatice din sud, pe suprafețe mici, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp și vor fi posibile căderi de grindină.

În București, vremea va fi caniculară după-amiaza, cu disconfort termic ridicat și indice temperatură umezeală (ITU) ce va depăși pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, dar în a doua parte a zilei și seara vor fi înnorări temporar accentuate și condiții pentru averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Temperatura maximă va fi de 34…35 de grade, iar cea minimă de 19…21 de grade.

Anda Ion este jurnalistă din anul 2015. A terminat Facultatea de Jurnalism și a colaborat cu numeroase publicații editate în varianta print. Din acest an, a hotărât să facă performanță și în online. citește mai mult
Articole recomandate