METEO. Meteorologii ANM nu au nimerit deloc prognoza pentru luna februarie. Anunțată inițial ca fiind una cu temperaturi de primăvară, încă de la 1 februarie am avut parte de ger și valori termice chiar sub cele normale. Nopțile și diminețile au fost extrem de reci, iar termometrele au arătat chiar și -20 de grade.
Deși specialiștii spuneau că săptămâna aceasta vom scăpa de frig și apoi vom începe să simțim miros de primăvară, se pare că ar mai urma încă un episod de val polar, care va acoperi toată Europa și va afecta inclusiv România.
Ce certitudine până la finalul săptămânii vremea va fi foarte rece, iar apoi vom mai avea parte de câteva grade în plus. Dar bucuria nu va ține mult și valorile termice vor fi din nou în scădere accentuată.
„Spre sfârșitul săptămânii s-ar putea să crească un pic temperaturile, dar sunt semnale că o masă de aer rece din nou va pătrunde pe Europa și este posibil după săptămâna viitoare din nou să avem o pătrundere mai rece”, a spus meteorologul Mihai Tinu la Digi24, precizând că prognoza se poate schimba.
„Este bine să așteptăm, dar nu cred că e posibil să nu se termine prea curând acest episod cu temperaturi scăzute. Trebuie însă să vedem ce se întâmplă și cu precipitațiile, că pentru că până la mijlocul săptămânii viitoare acestea vor fi foarte puține, în principal fulguieli prin estul, sud-estul teritoriului, după care s-ar putea să avem mai multe precipitații în mare parte din țară, sub toate formele”, a mai spus specialistul ANM.
Întrebat dacă sunt așteptate ninsori și în București, răspunsul nu a fost cel așteptat. Ne confruntăm cu un record negativ.
„În sensul că până acum, de când a început sezonul rece, această iarnă, nu am înregistrat strat de zăpadă, ceea ce nu s-a mai întâmplat până acuma. În 2020, am înregistrat cel mai târziu stat de zăpadă, undeva pe 6 februarie, deci deocamdată lipsește statul de zăpadă, dar nu este încă târziu să apară în ceea ce privește estimările pentru restul lunii”, a mai spus Mihai Tinu.