METEO. Vremea de joi, 1 mai, va fi instabilă în unele zone din țară. Prognoza ANM a fost actualizată. Ce ne așteaptă de Ziua Muncii, care e și zi liberă de la stat?
Unii români s-ar putea să nu aibă un 1 mai așa cum și-ar fi dorit. ANM anunță o vreme instabilă în mai multe zone din țară în următoarele ore, inclusiv grindină.
Conform prognozei meteo ANM actualizate, vremea de joi, 1 mai, va fi caldă. Temperaturile maxime la nivel național se vor încadra între 27 și 18 grade. Cel mai răcoare va fi pe litoral.
Pe de altă parte, la munte, în sudul, dar și în centrul țării, sunt așteptate ploi torențiale și vijelii. În unele momente poate cădea și grădina, avertizează meteorologii.
Totodată, vântul suflă puternic la munte și în estul țării. Iar odată cu lăsarea serii, vântul ajunge și în sud-estul României. Temperaturile minime de pe timp de noapte scad până la 14 și chiar și 2 grade.
„Valorile termice vor fi comparabile cu cele din intervalul anterior în cea mai mare parte a ţãrii. Cerul va fi variabil, dar mai ales dupã-amiaza şi seara vor fi perioade cu înnorãri şi instabilitate atmosfericã local la munte, în sudul şi centrul ţãrii şi izolat în rest.
Aceasta se va manifesta prin averse, descãrcãri electrice şi posibil vijelii şi cãderi de grindinã. Vântul va sufla slab şi moderat, temporar cu uşoare intensificãri, ziua în regiunile estice şi la munte şi izolat în celelalte zone, iar noaptea pe alocuri în sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 şi 27 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 2 şi 14 grade. Izolat, dimineaţa şi noaptea, vor fi condiţii de ceaţă”, arată prognoza meteo ANM actualizată.
Vremea în București, joi, 1 mai, va fi una cât se poate de caldă. ANM anunță temperaturi maxime de până la 25 de grade în Capitală. Pe de altă parte, spre amiază sunt șanse mari de ploaie.
Vântul va sufla moderat, iar cerul va fi variabil, mai transmit meteorologii. Pe timp de noapte pe de altă parte, termometrele vor arăta în 12 și chiar și 9 grade.