METEO. Vremea continuă să fie rece și joi, 29 mai. Prognoza ANM a fost actualizată și se pare că fenomenele extreme nu vor dispărea nici ele în următoarea perioadă.
De câteva zile bune avem parte de o vreme rece și instabilă. Cât mai durează însă acest val rece care traversează țara și când vine cu adevărat vara în România?
Conform prognozei meteo ANM actualizate, vremea de joi, 29 mai, va continua să fie destul de rece. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 și 16 grade.
Totodată, meteorologii anunță ploi, descărcări electrice și chiar a fost emis și un avertisment de inundații. Vizate sunt zonele din vestul, nordul, dar și cele din centrul țării.
În același timp, vântul va sufla puternic în zonele montane, în vest, dar și în sud vest, anunță ANM. În ceea ce privește temperaturile minime, de pe timp de noapte, acestea vor scădea până la 15 și chiar și 6 grade.
„Valorile termice se vor menține sub cele specifice perioadei, exceptând regiunile sud-estice unde se vor situa în jurul acestora. Cerul va avea înnorări temporare și vor fi averse în vestul, nordul și centrul țării și local în rest.
Pe alocuri vor fi descărcări electrice și cantități de apă însemnate. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în vest, sud-vest, est și la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 și 24 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 6 și 15 grade. Izolat se va forma ceață”, arată prognoza meteo ANM actualizată.
Vremea în București, joi, 29 mai, va fi ceva mai caldă decât zilele trecute. ANM anunță temperaturi maxime de până la 23 de grade în capitală pe parcursul zilei.
Nu lipsesc însă fenomenele extreme. Astfel, spre amiază sunt așteptate ploi torențiale și descărcări electrice, însoțite de un vânt moderat. Temperaturile minime de pe timp de noapte din Capitală scad până la 13 și chiar și 11 grade.