Într-un stat primești bani lunar ca să locuiești. Banii sunt primiți per persoană, iar decizia autorităților vine în contextul în care multe persoane fug de vremea de aici.
Dacă vrei să locuiești într-un alt loc de pe glob și vrei să și primești bani ca să faci asta, iată că există soluții. Într-un oraș se oferă bani celor care vor să facă o astfel de schimbare.
Este vorba despre Alaska. Vorbim despre un stat, unde avantajele sunt o mulțime. Decizia autorităților vine în contextul în care mulți cetățeni fug de vremea de aici.
Mai mereu e zăpadă, iar temperaturile sunt unele scăzute. Astfel, nu oricine poate rezista într-un astfel de loc continuu. Autoritățile oferă însă o mână de ajutor.
Astfel, dacă te muți în Alaska pentru o perioadă de cel puțin un an de zile, primești bani. Iar regula nu este una nouă și datează de peste patru decenii.
Încă din 1976, Alaska şi-a plătit rezidenţii cu fonduri din rezerva monetară Permanent Fund Reserve. Sumele primite de locuitori au variat de-a lungul anilor, de la 331 de dolari de persoană în 1984 la 3.269 dolari de persoană în 2008.
Media este în prezent însă în jurul a 1.250 de dolari (peste 5.000 de lei) de persoană. Ce trebuie să facă cei care vor să primească banii și vor să înceapă într-adevăr o viață de la zero aici?
Pentru a fi eligibili pentru împrumutul nerambursabil, locuitorii nu trebuie să ceară rezidenţa în alt stat din America. Mai departe lucrurile sunt foarte simple.