Odată cu primele nopți reci de toamnă, pornirea instalațiilor de încălzire readuce în prim-plan problema facturilor la gaze naturale. Mulți proprietari de locuințe constată un consum ridicat chiar dacă termostatul de cameră este fixat la o valoare rezonabilă, de 21 sau 22 de grade Celsius.
În cele mai multe situații, risipa de combustibil nu este cauzată de pereți sau ferestre, ci de reglarea greșită a temperaturilor direct din panoul de comandă al centralei termice.
Pentru a obține cel mai mic consum posibil, o centrală modernă trebuie menținută obligatoriu în regim de condensare. Condensarea vaporilor de apă din gazele arse, fenomenul fizic care aduce un randament energetic de peste 95-98%, se produce exclusiv atunci când apa care se întoarce din casă în centrală pe țeava de retur are o temperatură mai mică de 55 de grade Celsius.
Într-o instalație bine dimensionată, diferența dintre apa care pleacă spre calorifere și cea care se întoarce este de aproximativ 10 până la 15 grade. Din acest motiv, valorile reglate pe panoul aparatului dictează direct dacă centrala economisește bani sau arde gaz în gol.
În cazul locuințelor încălzite clasic, cu calorifere din oțel, aluminiu sau fontă, butonul cu simbolul de calorifer de pe centrală trebuie reglat la valori cuprinse între 50 și 55 de grade Celsius pe durata toamnei și în perioadele de iarnă blândă, când afară temperaturile se mențin peste zero grade.
La această setare, apa revine în centrală la 40-45 de grade, aparatul condensează continuu, iar consumul de gaz scade cu până la 15 procente față de regimul clasic.
Dacă în timpul iernii intervin episoade de ger sever, cu temperaturi exterioare care coboară sub pragul de minus 5 sau minus 10 grade, iar caloriferele nu mai reușesc să încălzească aerul din încăperi la nivelul cerut de termostat, temperatura apei poate fi ridicată la 60 sau maximum 62 de grade Celsius.
Depășirea pragului de 65 de grade scoate complet centrala din regimul de condensare, transformând-o practic într-un aparat convențional vechi care generează pierderi pe coșul de fum.
Pentru proprietarii de locuințe dotate cu circuite de încălzire prin pardoseală, parametrii de funcționare sunt complet diferiți. Suprafața radiantă a podelei este foarte mare, motiv pentru care temperatura agentului termic introdus în șapă trebuie fixată strict în intervalul 35 – 40 de grade Celsius.
La aceste valori reduse, centrala termică funcționează permanent în punctul său optim de randament și condensare maximă. Trimiterea unei ape mai fierbinți prin circuitele din podea este o eroare gravă, întrucât riscă să degradeze finisajele de la suprafață, creează disconfort termic la nivelul picioarelor și forțează centrala să efectueze opriri și porniri dese, regim care crește consumul de combustibil și uzează arzătorul.
O altă sursă majoră de costuri inutile, prezentă pe tot parcursul anului, ține de reglajul apei calde menajere de la chiuvetă și duș. Mulți utilizatori aleg din comoditate să seteze apa caldă la 60 de grade Celsius pe panoul centralei, urmând ca la baterie să deschidă și robinetul de apă rece pentru a obține o temperatură suportabilă pentru piele.
Această practică dublează inutil efortul aparatului. Pentru a reduce consumul la minimum și a proteja instalația, temperatura apei menajere trebuie fixată direct pe centrală la 45 – 48 de grade Celsius. La această valoare, apa care curge la duș este plăcută direct, fără a mai fi necesară combinarea cu apă rece.
Pe lângă scăderea vizibilă a facturii la gaz, această setare previne depunerea rapidă a calcarului în interiorul schimbătorului secundar de căldură, o piesă a cărei curățare sau înlocuire implică costuri mari de service.