News

Instalarea unui aparat de aer condiționat poate fi interzisă. Ce spune legea

Instalarea unui aparat de aer condiționat poate fi interzisă. Ce spune legea

Pe măsură ce temperaturile cresc, tot mai mulți locatari de bloc caută soluții pentru a-și răcori locuințele, iar instalarea unui aparat de aer condiționat devine o opțiune tot mai populară.

Însă acest proces implică respectarea unui set clar de reguli legale, tehnice și administrative, pentru a evita sancțiuni sau conflicte cu vecinii. Iată ce trebuie să știi înainte de a instala un aparat de aer condiționat la bloc.

Primul pas important este comunicarea cu administratorul blocului

Primul pas important este comunicarea cu administratorul blocului sau cu președintele asociației de proprietari.

Aceștia te pot informa dacă există un Regulament de Ordine Interioară care prevede reguli specifice pentru montarea aparatelor de aer condiționat. În lipsa acestuia, este recomandat să te adresezi primăriei pentru clarificări privind necesitatea unei autorizații de construire.

Dacă intenționezi să montezi unitatea exterioară (condensatorul) pe fațada clădirii sau pe alte elemente comune ale imobilului – precum pereții exteriori, acoperișul sau balcoanele comune – este obligatoriu să obții acordul asociației de proprietari. Aprobarea poate lua forma unei hotărâri a Adunării Generale sau a unei decizii a comitetului executiv, în funcție de statutul asociației.

De asemenea, asociația poate impune condiții suplimentare legate de zonă de amplasare permisă, nivelul de zgomot și aspectul estetic al unității exterioare.

Autorizația de construire este necesară în următoarele situații

Conform Legii 50/1991, autorizația de construire este necesară în următoarele situații:

  • Dacă montajul afectează structura de rezistență a clădirii (de exemplu, peretele este portant);
  • Dacă modifică aspectul fațadei, în special în zone istorice sau protejate;
  • Dacă se instalează aparatul într-o zonă protejată, este necesar și avizul Direcției Județene pentru Cultură.

Totuși, dacă montajul are loc în interiorul apartamentului sau pe balconul închis și nu implică străpungerea pereților exteriori, autorizația nu este necesară. În astfel de cazuri, însă, poate fi totuși cerut acordul asociației de proprietari.

Instalarea aparatului trebuie realizată de către un instalator autorizat

Instalarea aparatului trebuie realizată de către un instalator autorizat, care trebuie să respecte următoarele:

  • Normele de siguranță electrică;
  • Poziționarea corectă a unității pentru a permite o funcționare eficientă și sigură;
  • Asigurarea unei evacuări corespunzătoare a condensului, fără a afecta fațada clădirii sau trotuarul. Scurgerea apei pe fațadă sau pe domeniul public poate atrage amenzi și plângeri din partea vecinilor.

Nivelul de zgomot produs de unitatea exterioară este reglementat prin Ordinul 119/2014, care stabilește următoarele limite pentru spațiile de locuit:

  • 50 dB ziua (07:00–22:00);
  • 35 dB noaptea (22:00–07:00).

Aceste limite nu se aplică la sursa de zgomot (aparatul în sine), ci în interiorul locuinței vecinilor. Astfel, dacă zgomotul emis de aparatul tău depășește aceste valori în apartamentul unui vecin, poți fi sancționat, chiar dacă dispozitivul respectă specificațiile normale.

Bogdana Costin abia a terminat studiile Facultății de Jurnalism și este la prima experiență în media. Este foarte pasionată de scris și își dorește să vină cu plus valoare pentru cititorii ... citește mai mult
Articole recomandate