News

Indemnizații de 330 de lei pe zi. Cine sunt românii care pot beneficia de aceste sume. Trebuie să se înscrie

Indemnizații de 330 de lei pe zi. Cine sunt românii care pot beneficia de aceste sume. Trebuie să se înscrie

În data de 9 iunie 2024, alegerile locale și europarlamentare au scos la iveală condițiile inumane în care au fost nevoite să activeze multe dintre comisiile electorale din țară.

Au apărut numeroase mărturii de la membri ai comisiilor, care au povestit despre ore întregi petrecute în încăperi fără aer condiționat, uneori fără apă sau mâncare, ceea ce a ridicat semne de întrebare cu privire la compensarea financiară primită pentru eforturile lor.

Alegerile din 9 iunie au implicat peste 50.000 de persoane, dintre care mulți urmează să participe și la alegerile parlamentare și prezidențiale din acest an.

În România au fost organizate 18.968 de secții de votare, iar în străinătate au fost 915 secții de votare, fiecare secție având o comisie formată dintr-un președinte, un locțiitor, până la șapte membri, operatori de calculator, polițiști și jandarmi.

Fiecare secție de votare a funcționat cu președinte și locțiitor, selectați dintr-o listă de juriști și alte persoane calificate. Aceștia au primit o indemnizație de 330 de lei pe zi.

Membrii comisiei, desemnați de partidele politice și organizațiile minorităților naționale, au fost remunerați cu 240 de lei pe zi. Operatorii de calculatoare, responsabili de verificarea identității votanților, au primit 330 de lei pe zi, sumă care, pentru maximum cinci zile de muncă, s-a ridicat la 1.650 de lei brut.

Remunerațiile acordate pentru activitatea din cadrul birourilor electorale au variat

Conform Ordonanței de Urgență din 29 februarie 2024, remunerațiile acordate pentru activitatea din cadrul birourilor electorale au variat în funcție de poziția ocupată și locația secției de votare. De exemplu, președinții și locțiitorii birourilor electorale de circumscripție județeană au primit 396 de lei pe zi, în timp ce membrii birourilor electorale din circumscripțiile comunale și municipale au primit 162 de lei pe zi.

În ciuda acestor remunerații, multe comisii electorale au raportat condiții de muncă dificile. La mai multe secții de votare din țară, lipsa aerului condiționat a fost o problemă majoră, iar unii membri ai comisiei au fost nevoiți să lucreze în căldură sufocantă.

În anumite cazuri, s-au înregistrat probleme cu furnizarea de apă și mâncare, ceea ce a amplificat disconfortul și stresul resimțit de personalul electoral.

Bogdana Costin abia a terminat studiile Facultății de Jurnalism și este la prima experiență în media. Este foarte pasionată de scris și își dorește să vină cu plus valoare pentru cititorii ... citește mai mult
Articole recomandate