News

Ginerele lui Gigi Becali, soțul fiicei cele mari a acestuia, Teodora, a fost condamnat la închisoare. De ce este acuzat tânărul. Decizia este acum definitivă

Ginerele lui Gigi Becali soțul fiicei cele mari a acestuia Teodora a fost condamnat la închisoare. De ce este acuzat tânărul. Decizia este acum definitivă
Familia Becali la botezul uneia dintre nepoate

Teodora Becali s-a căsătorit cu Mihai Theodor Mincu în anul 2019, iar viața acestora a fost foarte bogată de atunci, din toate punctele de vedere. Cei doi au împreună două fetițe și duc o viață de super lux, ambii fiind implicați în afaceri de milioane de euro.

Cu toate acestea, problemele nu i-au ocolit nici pe ei. Și asta pentru că Mihai Mincu a fost prins de polițiști conducând beat. Unele surse spun că ar fi fost și drogat. Imediat i s-a întocmit dosar penal și totul a ajuns pe masa judecătorilor în cele din urmă.

Decizia din prima instanță a fost cruntă. Ginerele lui Becali a fost condamnat la 5 ani de închisoare, dar în cele din urmă pedeapsa a fost schimbată cu o amendă penală, fiind nevoit să plătească acum nici mai mult, nici mai puțin de 9.000 de euro. Acesta a făcut apel, argumentând că soția îl suna insistent și de aceea a urcat la volan deși consumase alcool.

Cum a scăpat Mihai Mincu de închisoare

„A recunoscut că a consumat, împreună cu martorii aproximativ un litru de vin, cu aport alimentar concomitent şi, fiind sunat de către soţie cu privire la faptul că fiica sa nu se simţea bine, a solicitat sprijinul unui şofer de la restaurant.

Deoarece aceştia urmau să fie disponibili după 30-40 de minute şi având în vedere că soţia a revenit cu un apel, insistând să se deplaseze către o farmacie, nu a mai conştientizat consumul de alcool şi s-a urcat la volanul autoturismului, capacitatea sa de a conduce nefiind afectată”, au notat judecătorii, potrivit CanCan.ro.

„Am băut vreo două sticle de vin, în Herăstrău. Pe drum, am fost oprit de Poliție și mi s-a găsit o alcoolemie de 1.6. Așa că mi s-a făcut dosar. Nu sunt pericol public, dovadă că și acum conduc. Exclud să cred că pot ajunge la închisoare. Repet, am făcut o greșeală, mi-o asum”, a declarat ginerele lui Gigi Becali, potrivit sursei menționate anterior.

Anca Andrei este o jurnalistă cu multă experiență și a lucrat la cele mai mari publicații din România, mai întâi ca redactor, iar ulterior a devenit redactor șef.Și-a început cariera în ... citește mai mult
Articole recomandate