Gina Pistol și Smiley formează deja un cuplu solid și extrem de iubit de public. Ambii au acum contracte cu PRO TV, după ce fosta prezentatoarea de la Chefi al Cuțite a lucrat un deceniu la Antena 1. Cu toate că periodic apar pe rețelele de socializare conform cărora cei doi ar avea probleme în căsnicie și că s-ar fi despărțit, nici vorbă de așa ceva.
Un zvon pe un grup de pe social media este așadar infirmat de prezența celor doi împreună la una dintre emisiunile de top de la PRO TV.
Cei opt comedianți complet Săriți de pe fix: Alex Bogdan, Anisia Gafton, Lucian Ghimiși, Elvira Deatcu, Paul Ipate, Ramona Dumitrescu, Mihai Rait și Bogdan Drăcea sunt pregătiți să intre în casele telespectorilor, în această seară, de la 21:30. Alături de ei, într-o ediție care promite să dea televizorul peste cap – la propriu și la figurat, vor fi și invitații speciali: Gina Pistol și Smiley. În această seară, umorul, improvizația și provocările neașteptate se vor combina perfect.
Fără încălzire, fără pregătire – intrarea se va face direct în portativ, cu jocul „Cântă pe litere”. Momentul de debut va seta vibe-ul serii, iar întrebarea lui Cabral va spune totul despre abordarea săriților de la canapea: „Credeți că se poate da așa ceva la televizor?”. Din probele trăsnite nu va lipsi „Planul înclinat”, iar cei doi invitați speciali, Smiley și Gina, vor trăi o rundă de adrenalină în „Decolare spontană”.
Parte de adrenalină va avea și Paul Ipate, însă după terminarea unei probe, atunci când își va da seama ce a spus: „Eu vreau să-mi schimb un răspuns.. că o să se uite și nevastă-mea. N-am învățat nimic de la Smiley – pe el când l-ai întrebat de fete cu „S” – a zis Gina! Pe mine când m-ai întrebat „de cine te-ai îndrăgostit? – de Ramona! – Eu asta vreau să schimb!”.
Unul dintre momentele… speciale va fi și confruntarea dintre Anisia Gafton și Alex Bogdan, la proba „Pâine și apă”. „Tu știi care e regula la jocul ăsta, da? Dă-ți acordul acum, în fața oamenilor, că ești de acord cu ceea ce vei primi”, se va asigura Alex.
Ediția din această seară, de la 21:30, promite energie, râs în hohote și situații complet neașteptate.