Altă dată mai mereu pe prima pagină a tuturor tabloidelor din cauza scandalurilor cu fosta lui soție, Andreea Bălan, George Burcea s-a făcut invizibil de ceva timp. Mai exact din momentul în care a fost lansat primul sezon al serialului fenomen de la Netflix, Wednesday.
George Burcea l-a interpretat pe șoferul familiei Addams, Lurch. Doar că acesta a apărut în doar două cadre și nu a avut practic nicio replică. Chiar dacă, potrivit surselor ReviewPeBune.ro, producția nu i-a asigurat deplasarea în Los Angeles, când a fost lansat filmul, el a decis să meargă acolo pe banii lui, însoțit de Viviana Sposub.
Și până acum nu a mai revenit în țară, deși a trecut ceva timp de la eveniment. Se pare că atât el, cât și iubita lui vor să dea lovitura în SUA, merg la castinguri și pare să le meargă destul de bine.
„Scriu aceste rânduri cu ochii în lacrimi. Sunt plin de recunoştinţă şi mă bucur de toate lucrurile care se întâmplă acum în viaţa mea. Astăzi am avut prima mea sesiune de autografe şi am trimis iubire tuturor celor care mă îndrăgesc. Vă mulţumesc că îmi sunteţi alături”, a fost mesajul lui George Burcea.
Mai mult decât atât, surse din anturajul actorului au dezvăluit pentru ReviewPeBune.ro că acesta ar fi primit deja un rol în sezonul 2 al serialului Wednesday și că ar avea mai multe replici. Ba chiar se pare că Lurch ar fi un personaj central, ceea ce înseamnă enorm pentru cariera fostului soț al Andreei Bălan.
Despre Viviana Sposub se știe doar că merge la castinguri și încearcă să obțină și ea un rol într-o producție americană, care să o propuleseze în carieră. Ultimul ei proiect a fost matinalul de la Kanal D, dar care a fost anulat din cauza audiențelor scăzute.
În ceea ce o privește pe Andreea Bălan, aceleași surse spun că aceasa nu ar fi deloc fericită că fostul ei soț are succes în SUA și că în plus o are alături pe Viviana Sposub.