News

Final de drum pentru Simona Halep! Încă o veste cumplită pentru româncă. Ce decizie urmează să anunțe sportiva

Final de drum pentru Simona Halep Încă o veste cumplită pentru româncă. Ce decizie urmează să anunțe sportiva

După mai bine de 17 luni de coșmar, Simona Halep a primit un verdict favorabil de la TAS, care i-a permis să revină în competițiile WTA. Din păcate, deși a primit câteva wild card-uri importante, ea nu a putut juca din cauza accidentărilor. Spera să poată reveni la Roma, unul din turneele ei preferate, dar organizatorii au ales să NU-i trimită invitație.

Simona Halep a anunțat, în schimb că va evolua la Paris, însă nu la Roland Garros, ci la un turneu WTA 124, unde a fost acceptată direct pe tabloul principal. Ea speră și să poată evolua la Jocurile Olimpice, care vor avea loc tot în capitala Franței, dar și mai mult își dorește un wild card pentru Roland Garros.

Analiștii sportivi sunt sceptici și sunt de părere că francezii o vor sări pe Halep din ecuație pentru că aceștia au în general toleranță zero pentru dopaj. Octavian Morariu, fostul președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, care locuiește mare parte din timp la Paris este de părere că fostul lider mondial nu va fi acceptată nici la Jocurile Olimpice.

Verdict crunt pentru Simona Halep

„CIO are toleranță zero pentru astfel de cazuri, cele de dopaj. Crede cineva că o să facă CIO o excepție pentru Simona Halep? Simona Halep este un sportiv suspendat pentru dopaj. Da, a luat o pedeapsă mai scurtă la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, de nouă luni, dar suspendarea rămâne legată de numele ei.

Dacă era “cleared”, absolvită, înseamnă că nu mai avea nicio pedeapsă. Iar la TAS (n.r. – Tribunalul de Arbitraj Sportiv) nu s-a întâmplat asta. Atâta vreme cât ai o suspendare de dopaj, și rămâi cu ea, atunci înseamnă că a fost ceva. Lumea nu înțelege că sportivul este responsabil, el în primul rând, de ce ia. Așa sunt regulile.”,a declarat acesta în cadrul unui interviu pentru iamsport.ro.

Morariu crede și că Simona ar trebui să înceapă de joc, cu turneele mici și să urce treptat înapoi în clasament și nu să aștepte după wild card-uri pentru că s-ar putea ca acestea să nu vină. El a dat exemplu Roma, iar șansele pentru Roland Garros sunt minime.

Anca Andrei este o jurnalistă cu multă experiență și a lucrat la cele mai mari publicații din România, mai întâi ca redactor, iar ulterior a devenit redactor șef.Și-a început cariera în ... citește mai mult
Articole recomandate