News

Final de drum pentru Simona Halep! Este definitiv. A venit o veste cumplită pentru sportivă. Ce se întâmplă și cu Anca Todoni

Final de drum pentru Simona Halep Este definitiv. A venit o veste cumplită pentru sportivă. Ce se întâmplă și cu Anca Todoni

În curând se vor împlini patru ani de la momentul în care Simona Halep reușea meciul perfect contra americancei Serena Williams și câștiga trofeul de la Wimbledon. La fel ca și cei de la Roland Garros, nici organizatorii englezi nu au dorit să-i ofere româncei un wild card. Se pare că aceasta nici nu ar fi solicitat unul, fiind măcinată de numeroasele probleme medicale.

Simona Halep a refuzat și invitația venită de la Iași, unde ar fi putut juca pe zgură, explicând că în prezent nu este aptă de joc din cauza durerilor la genunchi și umăr. Cea mai mare parte a specialiștilor în tenis spun că fostul lider mondial a ajuns deja la final de drum și că o revenire a ei la cel mai înalt nivel este practic imposibilă.

După ridicarea suspendării de către TAS, Halep făcea declarații entuziasmante și era convinsă că va reveni în top 10. Din păcate, ea nu a reușit să ducă la bun sfârșit niciun meci oficial după cel pierdut la Miami și a rămas și fără antrenor, după ce l-a concediat pe Carlos Martinez.

Anca Todoni în prim plan în locul Simonei Halep

Reamintim că Simona Halep s-a confruntat cu o situație medicală gravă și în anul 2021, iar a reușit să revină în elită doar după ce a început colaborarea cu Patrick Mouratoglou, care a găsit soluție și la starea ei de sănătate. Acum, însă situația pare cam fără ieșire.

De cealaltă parte, atenția românilor este acum îndreptată spre Anca Todoni, care s-a calificat în premieră pe tabloul principal al unui turneu de grand slam. Aceasta este una dintre cele mai tinere jucătoare prezente la Wimblodon și experții în tenis spun că dacă va continua în aceeași manieră, poate ajunge rapid în top 20.

În urmă cu un an, Todoni se afla undeva pe locul 800 WTA, iar acum deja a câștigat un turneu WTA 125 și a ajuns și pe tabloul principal la Wimbledon, ceea ce este o performanță remarcabilă pentru ea și o mare speranță pentru tenisul românesc.

Anca Andrei este o jurnalistă cu multă experiență și a lucrat la cele mai mari publicații din România, mai întâi ca redactor, iar ulterior a devenit redactor șef.Și-a început cariera în ... citește mai mult
Articole recomandate