România primește o mega umilință în scandalul Schengen. De parcă nu era suficient că am primit refuz la consiliul JAI, acum, Austria jubilează.
România a tot sperat că anul 2023 va fi cel în care va intra în Spațiul Schengen. Totul a început după ce Austria s-a opus. Deși alte țări europene urmau să ne sprijine, iată că nimic nu a funcționat.
Drept dovadă, zilele trecute, consiliul JAI a refuzat intrarea României, dar și a Bulgariei la Schengen, lucrurile fiind acum blocate. Iată că Austria pare că se bucură de această decizie.
Țara, care de altfel nu și-a dori niciun moment prezența României în Schengen dă de înțeles că își va menține poziția. Conform presei străine, în Austria se vorbește despre călătoria în Europa în siguranță.
Se pare că Austria își dorește un Spațiul Schengen mai bun, nu unul ”mai mare”. Făcând, deci aluzie, la prezența României, dar și a Bulgariei.
De asemenea, conform presei străine, Austria își dorește ca Europa să fie un loc sigur, iar având în vedere situația migranților, cel mai probabil va mai dura până când se va ajunge și în punctul dorit.
“În prezent, nu există libertate de a călători în Europa deoarece, din motive de securitate, mai multe state membre își controlează granițele decât oricând – inclusiv Austria. Există doar o soluție cu protecție robustă și funcțională a frontierelor externe. Trebuie să facem Schengen mai bun, nu mai mare. Este important ca pactul să fie încheiat rapid.
Dar ceea ce este și mai important este că există un rezultat bun și adecvat. Trebuie să împiedicăm oamenii să se îndrepte spre Europa. Cheia pentru aceasta este asigurarea continentului în loc de salvare pe mare. Unsprezece state membre efectuează în prezent controale la frontierele interne, iar unele chiar le-au extins”, arată presa străină.