Un film de pe Netflix i-a înnebunit pe abonați. E o producție românească cu o poveste dureroasă care pe mulți îi va pune pe gânduri încă din primele minute.
Și filmele românești au mare succes pe Netflix. Dovada cea mai clară este filmul ”Două inimi”, care s-a dovedit a fi deja un real succes pe platforma de streaming.
Filmul românesc de pe Netflix spune povestea lui Lexi, o fată de doar 19 ani. Pentru ea, caietul pe care scrie versuri poate fi biletul de ieșire dintr-o viață plină de greutăți.
Totul se schimbă însă în momentul în care caietul respectiv dispare. Filmul a fost lansat încă de anul trecut în cinematografe, iar acum a apărut pe Netflix și s-a dovedit un real succes.
Pelicula a fost filmată vreme de două săptămâni, la Iași. O vom putea vedea pe Lexi cum încearcă să depășească numeroase încercări, totul din pasiune pentru muzică.
O răsturnare de situație în viața ei are loc înainte de o întâlnire importantă. Atunci, caietul dispare, iar Lexi bănuiește că ar fi ajuns la Zen, un cântăreț arogant de trap. În cele din urmă, cei doi se vor reîntâlni și își vor da seama că au mult mai multe lucruri în comun decât credeau inițial.
Cine altcineva mai poate fi văzut în producție? Connect-R, Iuliana Beregoi și Ceanu Zheng joacă în filmul ”Două inimi” de pe Netflix.
Iar pentru cei care sunt încă în dubii și nu știu dacă filmul merită văzut sau nu, ar fi bine să facem o comparație mică. După lansarea în cinematografe, singurul film care a reușit să depășească „Două Inimi” a fost „Avatar: Calea Apei”.
Drept urmare, nu e de mirare succesul pe care pelicula îl înregistrează acum pe Netflix, la scurt timp de la lansare.