News

Facultatea de top din România aleasă de Comisia Europeană pentru a dezvolta programul Erasmus. Este singura din țară care a fost selectată

Facultatea de top din România aleasă de Comisia Europeană pentru a dezvolta programul Erasmus. Este singura din țară care a fost selectată
Sursa foto: https://www.universityofcalifornia.edu/student-success

Vești bune din cadrul Uniunii Europene pentru o facultate de renume din România, care se va bucura de un mare avantaj și anume acela de a contribui la dezvoltarea programului Erasmus, iubit de toți studenții din lume.

Așadar Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) este singura instituție de învățământ superior din România, care a fost selectată de către Comisia Europeană pentru a contribui la dezvoltarea viitorului program Erasmus post-2027.

Rezultatele foarte bune obținute de UVT în implementarea componentelor programului Erasmus și a sinergiilor create între acțiunile Erasmus și inițiativa „Universitățile Europene din România” (RO European Universities) au fost decisive în cadrul acestei selceții. Rectorul UVT, Marilen Pirtea a avut și el un rol important.

Evenimentul de lansare a pregătirilor pentru viitorul program Erasmus, intitulat „Erasmus+ and European Solidarity Corps Stakeholders Conference”, a avut loc pe 18 februarie 2025 la Bruxelles. În cadrul acestuia, UVT a fost invitată să contribuie la dezvoltarea conținutului noului program, datorită abordării sale proactive în integrarea în alianța europeană UNITA și a rolului său de coordonator național în transferul de bune practici către întregul sistem de învățământ superior din România.

Ce alte universități (facultăți) mai sunt implicare în programe europene

În plus, în februarie 2023, patru universități din România au fost selectate pentru a participa la proiecte europene Erasmus+ menite să testeze noi forme de cooperare transnațională între instituțiile de învățământ superior. Acestea sunt: Universitatea din București, Universitatea Politehnica București, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și Universitatea de Vest din Timișoara.

De asemenea, în iulie 2022, șapte universități din România au fost incluse în cadrul Inițiativei „Universitățile Europene”, un program care promovează cooperarea între instituțiile de învățământ superior din Europa. Printre acestea se numără: Universitatea din București, Universitatea Tehnică de Construcții București, Școala Națională de Studii Politice și Administrative, Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea din Oradea și Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași.

Aceste selecții reflectă angajamentul și performanța instituțiilor de învățământ superior din România în cadrul programului Erasmus și al inițiativelor europene conexe.

Anca Andrei este o jurnalistă cu multă experiență și a lucrat la cele mai mari publicații din România, mai întâi ca redactor, iar ulterior a devenit redactor șef.Și-a început cariera în ... citește mai mult
Articole recomandate