News

Ești client ING Bank sau vrei să devii? Informația pe care trebuie să o știe orice român. Are legătură cu banii

Ești client ING Bank sau vrei să devii Informația pe care trebuie să o știe orice român. Are legătură cu banii

ING Bank a făcut un anunț foarte important pe care toți românii trebuie să îl știe, indiferent dacă sunt sau nu clienți ai băncii.

ING Bank și-a anunțat clienții, prin intermediul unui email, cu privire la metoda prin care îți poți crește constant economiile.

Pentru a putea face acest lucru, banca spune că primul pas este stabilirea obiectivelor și să te motivezi pentru ele.

“Cu toții aspirăm la o viață liniștită, iar asta implică și să avem bani cât să nu ducem grija zilei de mâine și să ne permitem, din când în când, mici (sau mari) plăceri. Pentru orice aspirație, ai nevoie de un obiectiv, scop, țintă sau cum vrei tu să-i zici. Când vorbim de obiective, trebuie să știi că sunt de 2 feluri: obiective pe termen scurt și pe termen lung”, spune banca.

ING Bank a dat un exemplu în acest sens și spune” Ai un copil de 10 ani și vrei ca la 18 ani să îi cumperi un apartament pentru momentul în care pleacă la facultate. Nu vei putea face banii respectivi într-un an.

Poți să zici că iei un credit și da, așa e, dar cât plătești pentru acel credit? Probabil mai mult de 10 ani, deci chiar dacă obiectivul tău e aparent realizat, nu e chiar așa. Trebuie întâi să îl achiți ca să știi că e integral al copilului tău. În cazul de față, trebuie să iei în calcul mai multe aspecte care nu sunt sub controlul tău. Însă, cu toate variațiile, trebuie să fii cât mai constant, să te ții de obiectiv și să adaptezi pe parcurs planul pentru realizarea obiectivului.

Bun, ai un obiectiv pe termen scurt sau pe termen lung, dar nu e așa ușor. Când treaba se îngreunează și presupune efort, mulți dau înapoi. Soluția e să te gândești la beneficii.”

ING Bank oferă soluții pentru economisire

Instituția bancară a mai spus că o altă soluție este schițarea unui buget, care ulterior va fi optimizat pentru cum vor fi folosiți banii.

ING Bank mai spune că următorul pas este începerea economisirii și accesul la o sumă de bani. Totuși, dacă suma nu este folosită, atunci ea poate fi investită.

“Ce îți oferă toată treaba asta cu stabilirea de obiective? Super multe beneficii.

Hai să vedem care sunt:

•     un obiectiv îți clarifică drumul. Nu mergi orbește, ai un scop, știi unde vrei să ajungi. Dacă banii trebuie să aibă un scop, și tu trebuie să știi de ce muncești, ce vrei să faci cu banii tăi;
•     un obiectiv te educă. Pentru că am zis de planificare, calcule, cercetare și analiză, trebuie să le faci pe toate. Dacă vrei să mergi în vacanță, nu optezi pentru prima cazare pe care o vezi sau nu intri în primul restaurant care îți iese în față, cercetezi, analizezi opțiunile, adică iei o decizie în mod informat;
•     un obiectiv te disciplinează. Nu poți să-ți atingi obiectivul dacă nu dai dovadă de disciplină, pentru că nu te vei ține de el sau nu îl vei atinge. Dacă luna asta pui bani deoparte, dar luna viitoare nu pui și tu ți-ai făcut calculele că trebuie să strângi 6 luni ca să mergi în Maldive, nu mai ajungi în Maldive dacă strângi doar 3 luni;
•     un obiectiv îți ușurează mintea. Ești axat pe un scop, pe acel obiectiv, mintea nu îți mai fuge în 10 direcții. Dacă știi că vrei o mașină galbenă, o să strângi bani și o să te gândești la mașina galbenă;
•     un obiectiv te motivează. Una e să zici că vrei să strângi niște bani, deși nu ai un scop pentru ei și alta e să strângi niște bani ca să pleci într-o vacanță pe care ți-o dorești. Vei fi mult mai motivat să strângi banii”, arată banca.

Bogdana Costin abia a terminat studiile Facultății de Jurnalism și este la prima experiență în media. Este foarte pasionată de scris și își dorește să vină cu plus valoare pentru cititorii ... citește mai mult
Articole recomandate