News

Documentul care trebuie neapărat depus pentru o pensie mai mare după recalcularea de la 1 septembrie. Cine sunt românii care trebuie să facă rost de el

Documentul care trebuie neapărat depus pentru o pensie mai mare după recalcularea de la 1 septembrie. Cine sunt românii care trebuie să facă rost de el

Românii trebuie să depună un document pentru a putea avea parte de pensii mai mari. Acest document trebuie completat cu mai multe informații care pot ajuta la majorarea veniturilor pensionarilor.

Mai precis, este vorba despre documentele sau adeverințele care trebuie completate cu veniturile nepermanente, cum ar fi sporurile, orele suplimentare, turele de noapte și munca în zilele de sâmbătă. Ele trebuie depuse pentru a calcula aceste venituri nepermanente.

Acestea sunt esențiale pentru recalcularea pensiilor, însă nu au fost luate în considerare în recalcularea pensiilor pentru românii care s-au pensionat înainte de 2001.

Aceste venituri nu au fost considerate contribuții la pensie și, ca urmare, pensionarii sunt obligați să depună personal aceste documente la Casele de Pensii pentru a obține o creștere a pensiei, chiar și cu câteva sute de lei.

De asemenea, pensionarii pot depune aceste documente și după 1 septembrie 2024, până la 1 martie 2025.

Pensionarii trebuie să aducă adeverințe de la angajatori

Pensionarii trebuie să prezinte adeverințe de la angajatori care să confirme că au beneficiat de sporuri, prime sau au efectuat ore suplimentare în weekend sau în timpul nopții. Fără aceste documente, sporurile sau orele suplimentare nu vor fi considerate în procesul de recalculare a pensiei.

Pentru a calcula veniturile nepermanente până în aprilie 2001, este necesar să se depună o cerere scrisă pentru obținerea unei adeverințe de venituri, conform prevederilor din Ordinul Nr. 487/2021 din 31 mai 2021 privind efectuarea operațiunilor de evaluare a pensiilor din sistemul public, emis de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și publicat în Monitorul Oficial nr. 609 din 18 iunie 2021.

Bogdana Costin abia a terminat studiile Facultății de Jurnalism și este la prima experiență în media. Este foarte pasionată de scris și își dorește să vină cu plus valoare pentru cititorii ... citește mai mult
Articole recomandate