Ce se întâmplă cu pensia anticipată odată cu intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor? Avem detalii de ultimă oră de la Casa de Pensii pe care atât pensionarii cât și angajații trebuie să le cunoască.
Daniel Baciu, șeful de la Casa de Pensii, a anunțat ce se întâmplă cu pensia anticipată. Dispare acest avantaj din sistem? Ce se întâmplă de la 1 septembrie 2024?
Oficialul de la Casa de Pensii spune că pensia anticipată nu dispare, ci mai degrabă a fost redefinită în noua lege a pensiilor. Cu alte cuvinte, pensionarii doar vor avea de câștigat.
Astfel, penalitatea va fi mai mică decât cea de la momentul actual. Cu alte cuvinte, angajații se pot pensiona anticipat și vor avea o penalizare de doar 24%, în loc de 30% cât era până acum.
Ce mai trebuie să știe pensionarii despre pensia anticipată? Că stagiul de cotizare este extrem de important. Astfel, pentru a avea un venit consistent la pensie, e nevoie și de ani de muncă în sistem.
Punctele de stabilitate fac și ele diferența, a mai spus președintele de la Casa de Pensii. Toate aceste detalii vor conta la recalculare, dar și la stabilirea pensiei când vine momentul.
”Pensia anticipată, noi am redefinit-o în noua lege a pensiilor iar penalitatea este mult mai mică decât actuala penalitate. De la 30%, cât este în acest moment, am scăzut-o la 24%. Am considerat că este favorabil cetățeanului care va ieși de la 1 septembrie.
Când vorbim de pensionare anticipată, vorbim de cei care au realizat un stagiu complet de cotizare. Adică oamenii care au lucrat, care au contribuit la sistem. Aceștia vor beneficia și de puncte de stabilitate”, au fost explicațiile aduse de Daniel Baciu la Realitatea PLUS, cu privire la pensionarea anticipată.