News

Dezastru pentru Anca Todoni și Sorana Cîrstea! Pe ce locuri au ajuns cele două după Wimbledon și ce poziții ocupă și Jaqueline Cristian, Gabriela Ruse și Irina Begu

Dezastru pentru Anca Todoni și Sorana Cîrstea Pe ce locuri au ajuns cele două după Wimbledon și ce poziții ocupă și Jaqueline Cristian Gabriela Ruse și Irina Begu
Sorana Cîrstea

Fără Simona Halep, tenisul românesc este în cădere liberă. Dacă în urmă cu un an, Sorana Cîrstea încă reușea să țină steagul sus pentru România, ei bine în 2025, problemele cu accidentările din trecut au oprit performanțele ei și sunt șanse mari ca la finalul acestui sezon să se retragă.

Anca Todoni era considerată urmașa Simonei Halep și o adevărată speranță pentru acest sport. Din păcate, sportiva originară din Timișoara a avut un an destul de slab. Deși reușește să se impună în turnee de tip WTA 125, imediat cum trece la un nivel superior rezultatele sunt dezamăgitoare.

Aceasta reușea să facă o impresie foarte bună în urmă cu un an la Wimbledon, dar în 2025 deși tragerea la sorți i-a fost favorabilă a pierdut din primul tur și astfel a alunecat mult și în clasament, ieșind din top 100. Mai exact ea a ajuns pe poziția 114 și nu va participa nici la Iași Open din cauza unei probleme la umăr.

Și Sorana Cîrstea a fost eliminată tot din primul tur la Wimbledon, dar a ajuns în sferturi la dublu. Din păcate, la simplu ea a ajuns pe poziția 166, cea mai slabă din ultimii zece ani.

Jaqueline Cristian se menține ca fiind sportiva din România cu cel mai bun clasament WTA: locul 51. Ea a avut evoluții foarte slabe pe iarbă, mai exact a pierdut toate meciurile, dar pe hard se așteaptă la o îmbunătățire a situației. România mai are așadar doar două reprezentante în TOP 100 WTA.

Clasamentul româncelor ierarhia WTA de simplu

51 Jaqueline Cristian 1.116 puncte (+1 loc)
57 Gabriela Ruse 998 (+1)
110 Irina Begu 681 (+5)
114 Anca Todoni 657 (-24 de locuri)
166 Sorana Cîrstea 432 (+2)
210 Patricia Țig 341 (+5)
219 Miriam Bulgaru 331 (-16)
239 Ana Bogdan 309 (+8)
258 Irina Bara 285 (-1) etc

TOP 10 WTA la final de Wimbledon

1 Aryna Sabalenka 12.420 puncte
2 Coco Gauff 7.669
3 Iga Swiatek 6.813 (+1 loc)
4 Jessica Pegula 6.432 (-1 loc)
5 Mirra Andreeva 5.163 (+2)
6 Qinwen Zheng 4.803
7 Amanda Anisimova 4.470 (+5 locuri)
8 Madison Keys 4.374
9 Jasmine Paolini 3.576 (-4)
10 Paula Badosa 3.454 (-1).

Anca Andrei este o jurnalistă cu multă experiență și a lucrat la cele mai mari publicații din România, mai întâi ca redactor, iar ulterior a devenit redactor șef.Și-a început cariera în ... citește mai mult
Articole recomandate