News

De la ce s-au certat Simona Halep și Sorana Cîrstea acum mai bine de zece ani? Nici astăzi nu au putut trece peste

De la ce s-au certat Simona Halep și Sorana Cîrstea acum mai bine de zece ani Nici astăzi nu au putut trece peste

Între Simona Halep și Sorana Cîrstea a existat o rivalitate mare încă de când erau junioare. Cele două nu s-au înțeles niciodată, iar acest lucru nu este un secret pentru nimeni. Sori a explicat de mai multe ori că din cauza caracterelor mult prea diferite, nu s-au putut apropia niciodată.

Cei care au fost în anturajul celor două au dezvăluit că dintotdeauna a existat o tensiune între ele, iar la bază a fost chiar tenisul. Mai exact, inițial Sorana Cîrstea era cotată ca fiind cea mai talentată jucătoare din România și toată atenția era asupra ei. Simona s-a impus treptat și a devenit ușor arogantă față de colega ei, care s-a simțit jignită. Totodată i-a fost greu să gestioneze faptul că nu mai era ea în prim plan.

Anii au trecut, iar problemele majore au început în 2018, în cadrul meciurilor de Fed Cup. Într-un interviu, Sorana fiind întrebată cum se vor descurca ele în meciuri dacă Halep nu va juca, ea a replicat: „Nu stăm noi în Simona Halep”. Și de aici a pornit un conflict deschis între cele două.

Chiar dacă astăzi, în teorie cele două își vorbesc, în niciun caz nu sunt prietene. Se salută respectuos și trec mai departe. Mihaela Buzărnescu a vorbit și ea despre tensiunea creată în cadrul echipei de Fed Cup din cauza conflictului între Simona și Sorana.

Simona Halep și Sorana Cîrstea, rivale pentru totdeauna

„De cele mai multe ori s-a reușit în perioadele Fed Cup să se lase la o parte factorul individual și să fim ca o echipă. În timpul meciurilor nu au fost niciodată probleme, dar în 2018 a fost neplăcut, când s-a jucat la Cluj.

A fost o atmosferă grea, era greu să comunici. Am aflat ulterior, era o situație, fusese ceva între Simona și Sorana. Venisem de la un turneu, nu eram pusă la punct cu știrile, doar ce am mai auzit anumite discuții. N-am înțeles nici acum care a fost motivul exact al disputei. Era ca la un turneu de tenis individual, ne salutam, fiecare avea programul ei de antrenament, cu echipa ei și cam atât.

Veneam la mese împreună, dar nu exista o comunicare, să te întrebi: Ce mai faci, cum mai ești?. Suntem oameni, ne vedem mai mult decât ne vedem cu propria familie, e normal să vezi ce mai face una, alta, să vorbim despre haine, despre relații (n.r. – râde), lucruri simple, normale, să socializăm”, a povestit Miki Buzărnescu, la emisiunea Open GSP.

În anul, 2018, naționala României a jucat la Cluj-Napoca două dueluri în Fed Cup, ambele câștigate, în fața Canadei și Elveției. După acele meciuri, Sorana Cîrstea a decis să se retragă definitiv din echipa de Fed Cup a României. Motivul a fost că nu s-a simțit respectată. Sursele News18.r0 ne-au dezvăluit că din cauza conflictului cu Simona, ea nu a mai fost introdusă pe teren la meciurile de simplu și a considerat acest lucru o mare insultă la adresa ei.

Anca Andrei este o jurnalistă cu multă experiență și a lucrat la cele mai mari publicații din România, mai întâi ca redactor, iar ulterior a devenit redactor șef.Și-a început cariera în ... citește mai mult
Articole recomandate