Indemnizația pentru șomaj a fost majorată de la 1 martie 2024. Românii fără loc de muncă vor primi mai mulți bani, la fel și cel care beneficiază de stimulente.
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a anunțat o majorare a bazei de calcul a indemnizațiilor de șomaj și a altor măsuri de stimulare a ocupării forței de muncă începând cu data de 1 martie 2024. Într-un comunicat recent, ANOFM a explicat că această ajustare vine în contextul unei rate a inflației de 10,4% în 2023, conform datelor Institutului Național de Statistică (INS).
Indicatorul Social de Referință (ISR) a fost majorat de la 598 de lei la 660 de lei, având un impact direct asupra indemnizațiilor și stimulentelor acordate.
Conform noului cadru, indemnizația de șomaj va crește cu 62 de lei lunar pentru fiecare persoană. Calculul acestui drept se va baza pe valoarea ISR la data stabilirii indemnizației, adăugată, după caz, la o sumă determinată prin aplicarea unei cote procentuale diferențiate în funcție de stagiul de cotizare asupra mediei veniturilor care constituie baza de calcul a indemnizației de șomaj pe ultimele 12 luni în care s-a realizat stagiu de cotizare.
De asemenea, indemnizația de șomaj acordată absolvenților instituțiilor de învățământ și absolvenților școlilor speciale pentru persoane cu handicap va crește de la 299 de lei la 330 de lei lunar.
Prima de inserție, acordată absolvenților care se înscriu la agențiile pentru ocuparea forței de muncă și se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni, va avea o majorare de la 1.794 lei la 1.980 lei.
Subvenția acordată angajatorilor care încadrează tineri cu risc de marginalizare socială și beneficiază de acompaniament social personalizat va crește lunar, pentru fiecare persoană încadrată, de la maximum 2.392 lei la maximum 2.640 lei.
Stimulentul financiar lunar acordat angajatorilor pentru încadrarea în muncă a elevilor și studenților pe perioada vacanțelor va crește de la 299 de lei la 330 de lei pentru fiecare persoană încadrată.
ANOFM a subliniat că aceste majorări se aplică începând cu 1 martie și vor beneficia și persoanele ale căror drepturi au fost stabilite anterior acestei date.