Nu este pentru prima dată când Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) decide să întrerupă emisia unui post de televiziune. De altfel, în trecut tot Realitatea TV a trebuie să pună în aplicare o astfel de decizie. Devenită între timp Realitatea PLUS, televiziunea va fi nevoită să întrerupă emisia începând de astăzi, ora 19:00 timp de 10 minute, fiind invocate încălcări grave ale legislației audiovizuale.
Imediat după această decizie, reprezentanții postului au venit cu un mesaj pentru public. Anca Alexandrescu este principala vizată de această hotărâre pentru că ea a devenit extrem de populară și influentă în urma emisiunilor cu Călin Georgescu.
„Televiziunea poporului este sub tirul mai multor atacuri din mai multe zone, inclusiv din cadrul unor instituții cheie, unde statul paralel a reușit să se infiltreze. Consiliul Național al Audiovizualului a decis, pentru această seară, de la ora 19, întreruperea emisiei Realitatea PLUS.Nimic nu ne intimidează, nu cedăm în fața șantajului sau imposturii! Vom continua să difuzăm primii știrile care contează.”, au transmis aceștia pe site-ul propriu.
Realitatea Plus a fost amendată de mai multe ori în ultima perioadă. Chiar acum câteva zile a primit o amendă de 100.000 de lei pentru emisiunea „Culisele statului paralel – ediție specială” difuzată pe 7 decembrie 2024.
Potrivit raportului de monitorizare al CNA, postul a încălcat prevederile Legii audiovizualului nr. 504/2002 și Codul de reglementare a conținutului audiovizual. CNA a constatat că emisiunea nu a respectat principiile de informare obiectivă, prezentând opinii drept fapte și promovând afirmații controversate, fără verificare. Printre titlurile afișate pe ecran s-au numărat declarații atribuite lui Călin Georgescu și Jackson Hinkle, precum „Este categoric o lovitură de stat, CCR a decis în timpul votului” sau „Administrația Biden vrea implicarea României în război”.
În cadrul emisiunii sancționate, Călin Georgescu a susținut că „declanșarea războiului se poate face strict prin România”, iar deciziile Curții Constituționale au fost descrise drept o „lovitură de stat”. CNA a considerat că aceste afirmații și modul de prezentare contravin normelor de imparțialitate și de separare clară între fapte și opinii.
Reprezentanții Realitatea PLUS au acuzat însă „statul paralel” de atacuri orchestrate împotriva postului, afirmând că sancțiunile sunt nejustificate și motivate politic. CNA a invocat articolele 3 alin. (2) din Legea audiovizualului și 64 alin. (1) și 67 din Codul de reglementare a conținutului audiovizual, care obligă furnizorii media să asigure informarea corectă, verificată și imparțială a publicului.
Anca Alexandrescu va continua să apară la Realitatea PLUS. Oprirea emisiei este în mod cert doar temporară și odată ce va fi reluat programul, cu siguranță emisiunile vor fi la fel de pline de dezvăluiri ca și până acum.