Cine este Gabriel Diaconu, psihiatrul trimis să „evalueze” azilele lui Viorel Pașca. Lucrează la Medlife, iar o simplă consultație costă 600 lei

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google!

Intervenția în forță a autorităților la centrele sociale din Dumbrava, județul Bihor, coordonate de Viorel Pașca, a stârnit un val uriaș de semne de întrebare în spațiul public. Dincolo de desfășurarea spectaculoasă de forțe, un personaj cheie a atras atenția tuturor: medicul psihiatru Gabriel Diaconu, cel care a condus echipa de psihologi trimisă la fața locului.

Descins în teren ca o autoritate morală și profesională absolută, Diaconu s-a lovit rapid de un val de antipatie fără precedent în mediul online. Românii pun o întrebare simplă: cum se transformă peste noapte un sistem de caritate care funcționează la vedere de două decenii într-un caz spectaculos de „grup infracțional organizat”?

Cine este Gabriel Diaconu: ce tarife are la Medlife pentru consiliere

Gabriel Diaconu este unul dintre cei mai vocali și vizibili medici psihiatri din România, extrem de activ pe rețelele de socializare și în platourile de televiziune. Din punct de vedere profesional, acesta își desfășoară activitatea în mediul privat din Capitală, activând în cadrul rețelei MedLife, la Centrul de Psihiatrie și Psihoterapie MindCare din București.

Pentru publicul larg, accesul la serviciile sale private implică costuri uriașe, complet rupte de veniturile românului de rând. O simplă consultație la cabinetul său costă 600 de lei, în timp ce un control de rutină este tarifat cu 300 de lei. Dacă un pacient are nevoie de consiliere în psihoterapie, prețul ajunge la 530 de lei pe ședință, iar psihoterapia individuală este 420 de lei. C

Chiar și eliberarea unei adeverințe sau a unei fișe medicale tip A5 scoate din buzunarul pacientului 410 lei, în timp ce o simplă rețetă sau scrisoare medicală costă 110 lei. Aceste tarife exclusiviste, de top, scot în evidență o realitate izbitoare: serviciile sale sunt o opțiune de lux, complet inaccesibilă pentru cazurile sociale grave, oamenii străzii sau persoanele cu afecțiuni psihice cronice abandonate de familii.

Dincolo de cariera medicală privată, Gabriel Diaconu s-a remarcat printr-o prezență constantă în sferele de influență ale puterii politice. Acesta a deținut funcția publică de consilier onorific al Ministrului Sănătății, Alexandru Rafila (PSD). Numele său a fost strâns legat de strategii guvernamentale și poziții oficiale, adesea intens criticate. În general acesta a reușit mereu să-și facă loc în Ministerul Sănătății ca și consilier atunci când în funcție s-a aflat un ministru PSD.

Reacție de respingere în online: Oamenii îi iau apărarea lui Viorel Pașca

Dacă Gabriel Diaconu a încercat să prezinte intervenția de la Dumbrava ca pe o misiune salvatoare de „eliberare a unor victime sechestrate”, reacția publicului a fost diametral opusă. La postările sale de pe rețelele sociale, unde a încercat să justifice mobilizarea mamut a peste 300 de cadre, jandarmi și zeci de ambulanțe, comentariile sunt aproape integral negative.

Oamenii sunt revoltați și îi iau în mod deschis apărarea lui Viorel Pașca. Secțiunile de comentarii s-au transformat într-un adevărat rechizitoriu la adresa statului și a doctorului Diaconu. Internauții îi reproșează psihiatrului aroganța, detașarea de realitatea crudă din teren și ipocrizia unui sistem care nu a oferit nicio soluție timp de 20 de ani pentru acești bolnavi, dar acum vine să distrugă o inițiativă privată.

Românii amintesc în comentarii că, spre deosebire de „azilele groazei” finanțate cu bani publici grei, la Dumbrava bătrânii și bolnavii psihic cronici primeau o farfurie de mâncare și un acoperiș curat pe care statul român refuza categoric să li-l ofere.

Paradoxul de la Dumbrava: 20 de ani la vedere, zero amenzi, cazuri aduse chiar de Poliție și Spitale

Marea anomalie care aruncă în aer credibilitatea acestei acțiuni de forță ține de istoricul celor două decenii de funcționare a centrelor lui Viorel Pașca. Acesta nu a acționat niciodată pe ascuns, în ilegalitate sau în subteranele societății. Totul s-a desfășurat la vedere, sub ochii întregii comunități și ai tuturor instituțiilor statului.

Timp de 20 de ani, centrele de la Dumbrava nu au primit nicio amendă semnificativă care să indice abuzuri, mizerie ascunsă sau rele tratamente. Mai mult decât atât, ironia supremă a cazului este că tocmai spitalele de stat din România, unitățile de primiri urgențe și chiar echipajele de Poliție erau cele care îi aduceau lui Viorel Pașca cazurile sociale disperate.

Când spitalele de psihiatrie nu mai aveau locuri sau doreau să „scape” de pacienții cronici fără adăpost, aceștia erau urcați în ambulanțe și descărcați la Dumbrava. Statul român știa, profita de generozitatea acestui om și folosea locația ca pe un spațiu de descărcare a propriilor neputințe administrative.

Cu cine a format Pașca „grupul infracțional organizat”? Ce a căutat DIICOT în ecuație?

În acest context, acuzația oficială adusă de procurori – aceea de constituire a unui „grup infracțional organizat” – pare desprinsă dintr-un scenariu absurd. Dacă Viorel Pașca, soția și fiii săi au creat un grup infracțional, se naște o întrebare legitimă: cu cine l-au creat? Cu medicii din spitalele județene care le trimiteau pacienții în mod regulat? Cu asistenții sociali care semnau actele de transfer? Cu polițiștii care apelau la ei în nopțile de iarnă pentru a salva oameni de la îngheț?

Introducerea DIICOT în această ecuație pare, pentru multi analiști și urmăritori ai cazului, o regie pură cu scop politic și de imagine. Pentru a justifica o acțiune disproporționată, cu sute de jandarmi, mascați și zeci de autospeciale SMURD care au blocat drumurile din Bihor pe o căldură infernală, a fost nevoie de o etichetă pompoasă de criminalitate organizată.

În timp ce adevăratele rețele de trafic de carne vie, droguri sau azilele de stat unde bătrânii sunt lăsați în suferință pentru ca patronii să își cumpere vile rămân adesea neatinse, forța coercitivă a statului s-a năpustit asupra unei familii care a preluat voluntar povara asistenței sociale din Bihor.

Dosarul DIICOT pare mai degrabă o încercare forțată de a acoperi vidul legislativ și incapacitatea Ministerului Sănătății de a gestiona bolnavii cronici, folosindu-se de autoritatea unor medici precum Gabriel Diaconu pentru a pune o ștampilă de „iad” peste un loc care, pentru sute de oameni abandonați, a fost singura casă.