Poți face această clătite de post, iar această rețetă simplă îți va fi de mare ajutor. Nu doar că vei obține un desert pufos, ci și mai sănătos decât cel original.
Rețeta pentru clătite de post nu e deloc complicată. Totuși, două ingrediente o să lipsească din ea. Este vorba despre lapte și despre ouă. De altfel, fără ele, clătitele vor avea și mai puține calorii.
Dacă ai mai făcut clătite acasă până acum, nu îți va fi dificil deloc să le prepari și pe cele de post. Ingredientele sunt similare, iar modul de preparare nu e deloc diferit.
Astfel, dacă și tu vrei să faci clătite de post în doar câteva minute, iată lista completă cu ingrediente pe care trebuie să le ai pe masa din bucătărie:
Odată ce lista e completă te poți apuca de treabă. Trebuie să ai în primul rând un bol unde vei amesteca toate ingredientele. De asemenea, ține cont că uleiul este esențial în rețeta pentru clătite de post.
Acesta face aluatul mai fraged. Iar diferența o vei vedea de abia la final, când o să savurezi clătitele. De asemenea, după ce amesteci toate ingredientele asigură-te că ai o compoziție omogenă.
Dacă observi că aceasta este prea groasă, poți să mai adaugă niște apă minerală. De cealaltă parte, dacă ai o compoziție mult prea subțire adaugă niște făină.
Se încinge apoi tigaia și se tapetează cu puțin ulei. Clătitele se prăjesc atât pe o parte cât și pe cealaltă, la foc mic. Iar la final pot fi umplute cu diferite bunătăți.
Poți opta pentru banane, miere de albină, dar și diferite gemuri sau dulcețuri. De asemenea, le poți consuma și simple, adăugând deasupra niște zahăr pudră.