Ne aflăm încă în perioada Postului Crăciunului și deja s-a cam terminat inspirația în materie de preparate care să nu conțină lapte, ouă sau carne. Ei bine, mulți au optat încă de la început pentru șnițele de post, dar puțini știu cum se gătesc astfel încât să aibă cel mai bun gust posibil.
Așadar dacă vă interesează o rețetă nouă, care are un ingredient cheie și anume boia dulce, iată ce trebuie să cumpărați pentru a prepara cele mai bune șnițete de post.
100 de grame de soia
8 linguri de făină
o linguriță de boia dulce
o linguriță de sare
ulei de floarea soarelui
două linguri de muștar
100 ml de apă minerală
o linguriță de piper negru măcinat
2 căței de usturoi
Începem cu fierberea feliilor de soia. Le vom pune în doi litri de apă cu o linguriță de sare, o linguriță de piper și una de boia dulce, dar și doi căței de usturoi zdrobiți. Soia o vom lăsa la fierbere timp de 5-6 minute, iar apoi se pun feliile la scurs după ce s-au înmuiat.
După ce am scos feliile de soia din apă și le-am pus la scurs, punem uleiul pentru prăjit într-o tigaie. În timp ce acesta se încinge vom pregăti amestecul care va da forma de înveliș a șnițelelor.
Se va pune într-un castron două linguri de muștar, 100 ml de apă minerală, un praf de sare și 8 linguri de făină. Se amestecă bine toate ingredientele cu ajutorul unui tel până când se va obține un amestec omogen de consistența unei smântâni groase.
Se vor pune câteva felii de soia în amestecul de făină cu muștar, apoi se pun la prăjit în tigaie. Aveți grijă să nu vă stropiți cu uleiul încins în timp ce puneți șnițelele la prăjit.
Fiecare șnițel se prăjește timp de două minute pe fieare parte, apoi se scoate cu ajutorul unei spatule și se pune la scurt pe o hârtie care va absorbi uleiul.
Sursa: Spynews.ro