News

Casa de Pensii, anunț de maximă importanță pentru toți pensionarii! Ce se întâmplă cu banii care ar trebui să ajungă la ei în această lună

Casa de Pensii anunț de maximă importanță pentru toți pensionarii Ce se întâmplă cu banii care ar trebui să ajungă la ei în această lună

Pensionarii din România nu trebuie să-și facă griji cu privire la întârzierile pensiilor în perioada sărbătorilor de iarnă, potrivit declarațiilor lui Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii.

Într-o declarație recentă, Baciu a confirmat că fondurile necesare pentru plata pensiilor sunt disponibile, eliminând astfel orice temere legate de întârzieri.

„Fac o precizare foarte importantă. Aceea că avem banii de pensii. Am auzit zvonuri în piață că avem probleme cu banii, ceea ce nu este deloc adevărat. Poate unele ministere au, dar nu și Casa Națională de Pensii Publice. Lumea trebuie să știe că există bani și că vor primi pensiile la timp înainte de sărbători, așa cum le-au primit și înainte de Paști, de Revelion, de Sfântul Dumitru sau mai știu eu când. Nu se pune problema să ajungem în imposibilitatea de a le mai plăti,” a explicat Baciu.

Daniel Baciu anunță că sunt fonduri suficiente pentru pensii

Daniel Baciu a subliniat că există fonduri suficiente pentru pensii și că acestea vor fi distribuite înainte de sărbătorile de iarnă, respectând modelul de distribuire promptă aplicat și în alte perioade festive din an. De asemenea, a respins zvonurile privind lipsa banilor drept nefondate.

Conform declarațiilor lui Baciu, viramentele către Poșta Română și alte bănci vor începe din 20 noiembrie. Jumătate din cei cinci milioane de pensionari vor primi pensiile pe card, simplificând astfel procesul de distribuire.

„În primul rând trebuie să precizez că noi facem viramentele de bani către Poșta Română și alte bănci începând din 20 noiembrie. Faptul că vor exista câteva zile libere la finele lui noiembrie și început de decembrie nu ne afectează, fiindcă noi asigurăm fluxul normal. Sigur, va exista o presiune pe poștași care vor trebui să ajungă și în Munții Apuseni, și la cota 2.000, și la etajul zece al unui bloc din cine știe ce oraș. Dar o vor face, așa cum au mai făcut-o. Însă, fac precizarea foarte importantă. Avem banii de pensii,” a explicat Baciu.

Bogdana Costin abia a terminat studiile Facultății de Jurnalism și este la prima experiență în media. Este foarte pasionată de scris și își dorește să vină cu plus valoare pentru cititorii ... citește mai mult
Articole recomandate