News

Atenție pensionari! Se schimbă modul de calcul al pensiei. Cum se va face și plata în curând. Sunt ordine de la Comisia Europeană

Atenție pensionari Se schimbă modul de calcul al pensiei. Cum se va face și plata în curând. Sunt ordine de la Comisia Europeană

Pensionarii din România care încasează aceste pensii trebuie să știe ce pas important a făcut Guvernul dar și ce se va întâmpla cu ele.

Marcel Ciolacu vine cu informații esențial despre plata pensiilor, dar și despre modul de calcul al acestora. Visați sunt cei care încasează pensiile speciale. Se pare că au avut loc numeroase negocieri cu Comisia Europeană.

Au existat solicitări din partea Comisiei, iar lucrurile, spune premierul României sunt cam finalizate. Acesta spune că în prim plan este modul de calcul al acestui tip de pensie.

Se schimbă modul de calcul al pensiilor speciale?

„Aţi văzut şi semnalul pe care l-am avut foarte clar, mai sunt elemente de închis. A fost tot tehnicul şi de la Ministerul Justiţiei şi de la MIPE, au fost două zile la Bruxelles pe această negociere. Sunt trei solicitări, din punctul meu de vedere, de foarte mare bun simţ ale Comisiei şi cred că lucrurile sunt cam finalizate.

Propunerile privesc felul cum se calculează pensia. Până acum, se făcea pe ultima lună, Comisia vrea pe ultimele 48”, a menţionat Ciolacu, după şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD.

Ulterior, spune premierul, proiectul privind pensiile speciale „va fi gata” până când Guvernul va depune cererea de plată numărul 3 către Comisia Europeană.

El a mai adăugat că mai sunt niște jaloane la Ministerul Energiei, dar și unul la Ministerul Educației. Deciziile finale însă și implementarea lor ar urma să se făc în curând.

„Mai sunt nişte jaloane la Ministerul Energiei, dar sunt pe împrumut, nu pe granturi. Ministerul Educaţiei are de închis un jalon şi doamna ministru a zis că în două săptămâni, alea sunt pe granturi. Restul, ştiţi foarte bine cine a păstorit Ministerul Energiei şi îl felicit pe actualul ministru că a recuperat foarte mult”, a menţionat Marcel Ciolacu.

Carmen Ciotic a lucrat mai bine de doi ani la VoceaBanilor.ro. Este pasionată de scris încă din copilărie și chiar dacă nu a terminat Jurnalismul, ci Facultatea de Sociologie adoră să fie redactor. citește mai mult
Articole recomandate