News

Apare o nouă schimbare legată de pensii! Data la care toți pensionarii vor primi mai mulți bani. Casa de Pensii a făcut marele anunț

Apare o nouă schimbare legată de pensii Data la care toți pensionarii vor primi mai mulți bani. Casa de Pensii a făcut marele anunț

Legea pensiilor este o poveste fără sfârșit în România. Deși au existat foarte multe speculații și informații care au dat mulți fiori pensionarilor, decizia finală a Guvernului este că începând cu 1 ianuarie 2024, se vor acorda mai mulți bani celor care nu mai sunt în prezent în activitate.

Deja lucrurile au devenit clare în acest sens din momentul în care s-a stabilit oficial că bugetul Ministrului Muncii va crește pentru anul 2024 cu 13,3%, iar cel al Casei Naționale de Pensii cu peste 20 de procente. Pentru a-i convinge pe toți pensionarii că nu au niciun motiv să se mai îndoiască de creștere, autoritățile au publicat pe rețelele de socializare imagini cu tipărirea noilor cupoane de pensii, care au marcate pe ele sume mai mari cu 13,8%.

„Se întâmplă chiar acum!
Cupoanele de #pensie cu majorarea de 13,8% se tipăresc începând din această dimineață; colegii din Casa Națională de Pensii sunt pe poziții. Din ianuarie, pensionarii vor primi banii prin mandat poștal sau pe carduri.”, este mesajul transmis de autorități.

Reprezentanții Ministerului Muncii au dat și ei detalii în legătură cu creșterea bugetului și au ținut să sublinieze încă o dată că din luna septembrie 2024 vor fi foarte mulți pensionari fericiți pentru că vor primi pensiile reclaculate.

Precizări de la Ministerul Muncii

„Bugetul Ministerului Muncii crește în 2024 cu 13,3%, iar cel al Casei Naționale de Pensii cu 20,3%

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale precizează că proiectul de buget pentru anul 2024, așa cum a fost aprobat de Guvernul României și transmis Parlamentului pentru adoptare, prevede o creștere de 13,3% față de anul în curs, de la 66,9 miliarde lei la 75,9 miliarde lei.

Totodată, bugetul Casei Naționale de Pensii Publice crește în anul 2024 cu 20,3%, față de anul 2023. Astfel, pentru anul 2024 au fost alocate 135 de miliarde de lei, dintre care 115 miliarde de lei reprezintă venituri din contribuțiile de asigurări sociale (CAS), iar 20 de miliarde de lei reprezintă subvenția de la bugetul de stat.

Menționăm că în Expunerea de motive a Legii nr. 360/2023, privind sistemul public de pensii, este prevăzut, pentru anul 2024, un impact bugetar de 135 de miliarde de lei. Reamintim că pensionarii vor primi o indexare de 13,8% a punctului de pensii la 1 ianuarie 2024, urmând ca la 1 septembrie 2024 seniorii din România să încaseze pensiile recalculate conform Legii 360/2023.

În concluzie, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale îi asigură pe toți românii că banii pentru plata drepturilor lor sunt prevăzuți în bugetul pentru anul 2024.”, transmis cei de la Ministerul Muncii.

Anca Andrei este o jurnalistă cu multă experiență și a lucrat la cele mai mari publicații din România, mai întâi ca redactor, iar ulterior a devenit redactor șef.Și-a început cariera în ... citește mai mult
Articole recomandate