News

Apare o nouă materie pentru elevii de liceu! Părinții sunt indignați și consideră că este toxică. Ministerul i-a dat undă verde deja

Apare o nouă materie pentru elevii de liceu Părinții sunt indignați și consideră că este toxică. Ministerul i-a dat undă verde deja
Sursa: ziarullumina.ro
03 nov. / 09:00

Ministerul Educației, condus de Ligia Deca a fost în centrul multor scandaluri. Nu trebuie uitată rușinea națională cu bursele acordate elevilor. Metodologia elaborată practic pe genunchi a făcut ca elevi cu nota 2 să primească burse de merit, în timp ce alții cu media 9 să fie excluși. Cum a fost posibil?

Ei bine, în lege era prevăzut ca primii 30% dintre elevi să fie recompensați pentru performanțele la învățătură, fără să impună și o medie minimă. Sunt anumite zone în care nivelul este extrem de scăzut și astfel s-a ajuns la situații absurde.

Anul trecut, aproape 8.500 de elevi care aveau MEDIA SUB 5 luau bursă de merit, iar dintre aceștia 5.250 aveau media cuprinsă între 4,00 și 4,99, în timp ce alți 2.382 au avut medii între 3,00 și 3,99. Au fost și 158 de elevi care aveau MEDIA SUB 2 și care au primit BURSĂ DE MERIT potrivit datelor transmise de Ministerul Educație

În tot acest context, cei de la ministerul Educației au mai luat o hotărâre care i-a indignat pe părinți. Mai exact a fost introdusă o nouă materie pentru elevii de liceu, care este într-adevăr opțională. „Dezvoltarea jocurilor video” ar urma să apară în programa anului școlar 2025-2026, iar măsura introducerii acesteia a fost deja publicată în Monitorul Oficial.

Părinții spun că deja copiii sunt expuși ecranelor prea mult timp, iar introducerea unei astfel de materii face ca mediul să fie și mai toxic.

Ce se va studia la „Dezvoltarea jocurilor video”

Încă se studiază ce aspecte ale jocurilor video afectează regiunile creierului și felul în care se întâmplă acest aspect. „Este probabil ca jocurile video să aibă atât aspecte pozitive, în ceea ce privește atenția, abilitățile vizuale și motorii, cât și aspecte negative, având un risc de a crea dependență, și prin urmare, este esențial să acceptăm această complexitate.”, spune cercetătorul Marc Palaus.

Așadar introducerea acestei noi materii a fost aprobată prin Ordinul Ministrului Educației nr. 7.233/2024. Astfel elevii de liceu vor putea afla toate etapele ce țin de dezvoltarea jocurilor video. De asemenea, aceștia vor învăța noi termeni de specialitate din sectorul digital și date importante din industrie.

Modul de predare ar urma să fie adaptat de fiecare cadru didactic. Conform Ordinului de Ministru, aceștia vor lua în calcul nivelul de achiziții al fiecărui licean. Totodată, profesorii vor fi îndemnați să combine metodele tradiționale de predare. Astfel, jocurile de rol și demonstrațiile vor putea însoți informațiile noi.

Cum arată programa pentru „Dezvoltarea jocurilor video”:

teoria jocurilor;
proiectare(game design);
instrumente digitale pentru dezvoltarea jocurilor;
elementele de bază ale programării orientate pe obiecte și pe evenimente;
grafică și secvențe audio pentru aplicații de tip joc video;
crearea unei aplicații de tip joc video.

Anda Ion este jurnalistă din anul 2015. A terminat Facultatea de Jurnalism și a colaborat cu numeroase publicații editate în varianta print. Din acest an, a hotărât să facă performanță și în online. citește mai mult
Articole recomandate