Sezonul cu numărul 4 al Survivor România 2023 urmează să înceapă la PRO TV la jumătatea lunii ianuarie. O dată clară nu a fost anunțată încă, iar cei de la Antena 1 s-au grăbit să le ia fața rivalilor și au transmis că America Express va începe pe 15 ianuarie. Reality show-ul prezentat de Daniel Pavel continuă să păstreze misterul și cu privire la numele concurenților.
Abia pe 15 decembrie, pe platforma Voyo vor fi anunțați cei 12 Faimoși, dar cei de la ShowBlitz.ro au publicat deja primele două nume sigure: Vica Blochina și Carmen Grebenișan, care a fost și la Asia Express, dar și la Dancing on Ice: Vis în doi, la Antena 1.
În ceea ce-i privește pe Războinici, deja se știe numele unei concurente: Andreea Moromete. Ea a fost aleasă de public în cadrul concursului lansat de Cătălin Măruță, în emisiunea lui de la PRO TV.
Numele colegilor ei din echipa albastră trebuiau să rămână secrete, însă noi am aflat deja cine va fi colegul simpaticei Andreea și asta pentru că tânărul s-a dat singur de gol. Probabil entuziasmat peste măsură că a trecut de castingul realizat de cei de la Acun Medya pentru Survivor România, Florin Cutova s-a grăbit să anunțe pe Instagram că va merge la Survivor România 2023.
În mod normal, acesta nu avea voie să dezvăluie acest detaliu. Anul acesta cei de la PRO TV au depus mari eforturi pentru a nu mai scăpa informații pe surse. Chiar și așa au mai fost publicate detalii de la negocieri, dar mult mai târziu decât în urmă cu un an și mult mai puține.
Interesant este că Florin Cutova a postat pe Youtube un filmuleț cu el încă din iunie 2022 legat de faptul că va participa la Survivor România 2023, ceea ce este destul de ciudat. Rămâne de văzut dacă va mai ajunge în Republica Dominicană sau nu. La acel moment castingul nu era finalizat.
Mr. Flo, cum își spune el este în mod cert pasionat de sport și pare să aibă ambiții mari în acest concurs, pe care visează să-l câștige. Alex Delea, cel care a ridicat trofeul în luna iunie a avut multe de câștigat în urma acestui reality show.