News

Am aflat motivul real pentru care Adela Popescu NU a mai vrut să semneze cu PRO TV! Ce i-au făcut șefii postului este greu de acceptat

Am aflat motivul real pentru care Adela Popescu NU a mai vrut să semneze cu PRO TV Ce i-au făcut șefii postului este greu de acceptat
05 sept. / 22:57

La 36 de ani, Adela Popescu se poate declara o femeie împlinită. Aceasta este căsătorită cu Radu Vâlcan din anul 2015, însă înainte cei doi au mai fost împreună timp de cinci ani. Acum au și trei copii superbi împreună și pentru mulți sunt familia model. Fanii s-au întrebat de foarte multe ori cum reușește prezentatoarea să facă față și carierei și să se implice și în familie.

Ei bine, Adela Popescu a reușit acest lucru timp de aproximativ doi ani, dar după experiența de la Sunt celebru, scoate-mă de aici a considerat că este timpul să ia o pauză de la PRO TV. Vedeta nu a dorit să rupă complet relațiile și asta pentru că brand-ul postului a ajutat-o foarte mult la imaginea ei.

Iar din imagine ea câștigă astăzi lunar minim 15.000 de euro, conform estimărilor News18.r0. Adela Popescu nu a mai dorit să revină la Vorbește lumea pentru că era o emisiune solicitantă și obositoare, iar salariul era foarte mic. Sursele noastre spun că aceasta ar fi încasat aproximativ 3.000 de euro în perioada în care îl avea partener de show pe Cove, iar apoi a primit o mărire, dar tot nu a fost suficientă.

Reproșuri greu de digerat la adresa Adelei Popescu

Cireașa de pe tort ar fi constituit-o reproșurile mai mult sau mai puțin directe legate de emisiunea Sunt celebru, scoate-mă de aici, prezentată de Adela Popescu împreună cu Cabral. Reality show-ul a avut cifre de audiență mult sub așteptări, iar șefii ar fi arătat cu degetul spre gazde.

În realitate, formatul a fost greu de digerat de public și într-adevăr nici fosta prezentatoare de la Vorbește lumea nu prea a reușit să se muleze pe el. Și pentru că au tot venit campanii pentru ea și a câștigat ușor bani din Instagram, Adela Popescu a ales să se dedice mai mult familiei și proiectelor de cinematografie.

Ea a avut un rol într-un film produs în România și a spus că s-a distrat foarte mult. Vedeta va fi prezentă totuși la PRO TV în noua emisiune a lui Cabral, Săriți de pe fix, însă nu va apărea în fiecare ediție, ci doar în una sau două emisiuni.

Anca Andrei este o jurnalistă cu multă experiență și a lucrat la cele mai mari publicații din România, mai întâi ca redactor, iar ulterior a devenit redactor șef.Și-a început cariera în ... citește mai mult
Articole recomandate