Dacă alimentezi des cu benzină sau cu motorină de la OMV Petrom, atunci trebuie să știi de cel mai recent anunț din partea lanțului de benzinării.
Se pare că grupul a preluat participația TotalEnergies în blocul offshore Han Asparuh din Bulgaria. OMV Petrom este operator și a intrat într-un parteneriat cu NewMed Energy pentru continua explorarea acestui zăcământ.
Și această nu sunt singurele noutăți. OMV Petrom nu se concertează doar pe carburanții care ajung la cei mai mulți consumatori.
Compania a încheiat și o serie de tranzacții importante pe piața de energie regenerabilă. Este vorba despre tranzacțiile cu Renovatio și Janzten Renewables pentru capacități solare și eoliene totale de aproximativ 1,9 GW.
Conform unui comunicat transmis de companie, OMV Petrom are planuri ambițioase în continuare și nu se va rezuma doar la carburanți. Se dorește o expansiune și pe piața de combustibili sustenabili din Europa de Sud-Est.
„A fost luată decizia finală de investiție pentru construcția unei unități SAF/HVO și a două unități de hidrogen verde, poziționând Petrobrazi să devină primul mare producător de combustibili sustenabili din Europa de Sud-Est
. De asemenea, compania a făcut demersuri pentru asigurarea materiilor prime pentru producerea de combustibili sustenabili: a semnat contracte de achiziție de ulei vegetal de la Expur și a achiziționat o participație de 50% din Respira Verde, cel mai mare colector și procesator de ulei de gătit uzat din țară. Tranzacția încheiată cu Renovatio contribuie la faptul că OMV Petrom deține cea mai mare rețea de încărcare a vehiculelor electrice din România, cu aproximativ 900 de puncte de încărcare la sfârșitul anului 2024”, se arată în comunicat.
În același timp, grupul OMV Petrom mai promite și optimizarea activităților tradiționale prin lansarea unei noi tehnologii de foraj automat în România și punerea în funcțiune, la rafinăria Petrobrazi, a celui mai mare rezervor de stocare a țițeiului din țară.