News

Ai card la Banca Transilvania, CEC Bank, Raiffeisen Bank sau BCR? Limitele NOI admise de bancă atunci când retragi numerar de la bancomat

Ai card la Banca Transilvania CEC Bank Raiffeisen Bank sau BCR Limitele NOI admise de bancă atunci când retragi numerar de la bancomat

Mulți români preferă să folosească numerar pentru plăți zilnice, chiar dacă dețin carduri bancare.

Conform unei statistici din 2024, tendința de a retrage bani de la bancomat rămâne ridicată.

În acest context, este important de știut care sunt limitele impuse de principalele bănci din țara noastră pentru retragerile zilnice.

Limitele de retragere la Banca Transilvania și CEC Bank

Banca Transilvania, una dintre cele mai mari instituții financiare din România, stabilește limite clare pentru retragerile de la bancomat.

  • Pentru cardurile Visa Clasic, suma maximă zilnică retragibilă este de 5.000 de lei.
  • Deținătorii cardului Mastercard Gold pot retrage până la 10.000 de lei pe zi.
  • Cardurile premium, precum „Star Forte”, „Star Gold” și „Star Platinum”, au limite cuprinse între 9.000 și 10.000 de lei.

CEC Bank impune o limită mai scăzută pentru retragerile zilnice. Clienții pot scoate maximum 3.500 de lei pe zi, dar această limită poate fi modificată prin Mobile Banking sau la ghișeul băncii.

Cât poți retrage zilnic de la Raiffeisen și BCR?

Raiffeisen Bank oferă unele dintre cele mai ridicate limite de retragere:

  • Cardurile Visa și Visa Gold permit retrageri zilnice de până la 15.000 de lei.
  • Pentru cardurile premium Visa Platinum, Signature și Infinite, limita ajunge la 20.000 de lei.

La polul opus se află BCR, unde limita standard de retragere este de 3.000 de lei pe zi. Totuși, aceasta poate fi extinsă până la 10.000 de lei, în funcție de tipul cardului deținut:

  • Card Gold: 5.000 de lei/zi
  • Card Platinum: 7.000 de lei/zi
  • Card Private Banking: 10.000 de lei/zi
Bogdana Costin abia a terminat studiile Facultății de Jurnalism și este la prima experiență în media. Este foarte pasionată de scris și își dorește să vină cu plus valoare pentru cititorii ... citește mai mult
Articole recomandate