Adio OMV Petrom. În prin scandal Schengen, lanțul austriac de benzinării se retrage. De unde și în ce context? Toți clienții trebuie să știe de cea mai recentă decizie anunțată.
OMV Petrom are de pierdut după scandalul Schengen și din alte direcții. Conform Reuters, au loc schimbări importante, iar lanțul de benzinării austriac e vizat direct.
Ce s-a întâmplat? Compania germană Wintershall Dea şi compania austriacă OMV vor pierde în mod oficial participaţiile pe care le deţin în proiectele de extracţie a gazelor din zona arctică a Rusiei.
Acest lucru vine în contextul în care președintele Vladimir Putin a semnat deja decretele. Trebuie menționat însă că OMV s-a retras anul trecut din Rusia după începerea conflictului din Ucraina.
În ceea ce privește Wintershall Dea, aceasta o societate mixtă a BASF care la rândul său ar urma să se retragă din Rusia la fel ca și OMV, arată Reuters.
Ce scrie în documentele semnate de președintele Rusiei? Conform decretelor semnate săptămâna trecută de Vladimir Putin, participaţiile OMV şi Wintershall Dea la zăcământul Iujno-Russkoe şi la proiectele Acimov vor reveni unor companii ruseşti nou create.
Trebuie subliniat faptul că ambele proiecte sunt situate în regiunea Iamal-Neneţ, în nordul extrem al Rusiei. În același timp, printre altele, în decret mari scrie și că toate acţiunile deţinute de companiile străine în societăţi mixte cu gigantul Gazprom vor fi transferate noilor entităţi ruseşti.
Mai departe, „acţionarii vor primi acţiuni proporţionale cu participaţiile pe care le deţin în societatea mixtă. În ceea ce privește încasările din vânzarea acestor participaţii, acestea or fi plasate în conturi speciale deţinute de ceea ce anterior erau foştii lor proprietari străini.
În același timp, în actul normativ mai scrie și că toate acordurile corporative aflate anterior în vigoare nu vor mai fi valabile din momentul semnării decretului.