Concurența între retaileri a devenit extrem de intensă. Atât Lidl, cât și Auchan și Kaufland vin permanent cu oferte prin care să atragă un număr cât mai mare de clienți, pe care să-i poată fideliza apoi.
Lidl tocmai și-a lansat noul catalog cu reduceri, însă în urmă cu o zi Auchan a dorit să vină cu o ofertă prin care să se impună pe piață. Așadar gigantul francez promite 20% din bani înapoi pe cardul de fidelitate, cu condiția să achiziționați anumite produse.
„Vești bune pentru membrii programului de fidelitate MyCLUB Auchan care își fac cumpărăturile din ATAC Hiper Discount by Auchan! În perioada 22 mai – 4 iunie te bucuri de 20% bani înapoi ca bonus pe cardul de fidelitate MyCLUB Auchan la toată gama de baloane, folii și latex pentru petrecere”, anunță Auchan.
Oferta este valabilă doar pentru persoane fizice. Campanie valabilă în limita stocurilor, în funcție de gamele disponibile în sortimentația fiecărui magazin. Beneficiul constă în acordarea a 20% din valoarea produselor achiziționate din categoria menționată, pe cardul de fidelitate MyCLUB Auchan, bani ce pot fi cheltuiți ulterior în magazinele Auchan sau pe auchan.ro. Beneficiul se acordă în limita a 12 unități/card client în perioada promoției. Peste această cantitate se aplică prețul de vânzare fără beneficiu. Oferta nu se aplică produselor aflate în alte promoții.
Mai mult decât atât, Auchan anunță și lansarea noii colecții de gaine Inextenso, care vine cu prețuri foarte atractive pentru clienți. Modelele sunt unele cu mult bun gust de data aceasta.
Și Kaufland a lansat o colecție de haine, dar prețurile sunt ceva mai mari. „Oficial am lansat colecția Smart Fashion by Cătălin Botezatu și te așteptăm în magazinele noastre cu articolele vestimentare ale acestei veri”, este mesajul retailerului.
„Știm că nu suntem singurii care așteptăm sezonul cald! La Auchan, ne pregătim din timp pentru a celebra stilul vestimentar care dă tonul verii! Colecția INEXTENSO Summer este aici, disponibilă în magazine și pe auchan.ro. Piesele vestimentare sunt de actualitate, în culori vii, menite să înfrumusețeze orice zi. Decoperă noua colecție și pregătește-te să strălucești” , transmit și cei de la Auchan.