CEC Bank le oferă clienților o mulțime de avantaje. Puține sunt însă persoanele care cunosc aceste detalii. Lucrurile sunt chiar unele cât se poate de simple.
Dacă deși client CEC Bank, află de ”Pachetul Student Free”. Ce e acesta? Un sistem de recompense bazat pe acumularea de puncte. Cine adună puncte, poate să primească premii.
Programul este destinat studenților. Astfel, cei care au activități bancare intense, adică fie economisesc bani, fie efectuează plăți cu cardul, plătesc facturi, sau își încarcă cartela, strâng puncte.
Mai departe, ei ajung să fie recompensați pe măsură de bancă. Sunt vizate atât tranzacțiile din România cât și cele din străinătate.
Și pentru a face experiența și mai captivantă, CEC Bank a introdus roata “Play&Win” în aplicația Mobile Banking. Iar oricine se poate bucura de diferite premii.
Astfel, clienții pot să primească în mod gratuit de la termosuri de călătorie și baterii multifuncționale, la boxe portabile, căști de înaltă calitate și rucsacuri anti-furt cu mufă de încărcare USB, până la trolere de cabină.
Toate aceste premii sunt accesibile, în funcție de numărul de puncte acumulate. Iar unele produse sunt chiar scumpe, astfel că cei de la CEC Bank sunt cât se poate de generoși.
Iar prin această inițiativă ei demonstrează că sunt interesați de aspirațiile tinerilor. Aceștia ajung să fie încurajați să economisească bani și să fie responsabili, fiind de asemenea recompensați.