Politică

Nicolae Ciucă își dă demisia din funcția de premier! Cine îi va lua locul în cele din urmă și cine va face parte din noul Guvern (SURSE)

Nicolae Ciucă își dă demisia din funcția de premier Cine îi va lua locul în cele din urmă și cine va face parte din noul Guvern SURSE
Generalul Nicolae Ciucă

Au existat multe speculații în spațiul public în ultima perioadă legată de postul de premier. Ba chiar unii analiști au spus că de fapt greva profesorilor ar fi un artificiu pentru ca Nicolae Ciucă să rămână prim ministru mai mult timp. În realitate, lucrurile nu stau deloc așa pentru că vineri președintele PNL își va încheia mandatul așa cum promis.

„Dacă am spus că îmi depun mandatul… Aşa cum am menţionat de fiecare dată, vineri este ziua în care, conform calendarului, îmi voi depune mandatul”, a spus premierul, aflat într-o vizită în județul Argeș.

Nicolae Ciucă nu a dat un răspuns la fel de ferm atunci când a fost întrebat dacă va rămâne în Guvern. Acesta și-ar dori postul de vicepremier și ministru al Dezvoltării, portofoliu aflat acum la UDMR. O parte din liberali nu cred că este o idee bună, spunând că nu este în regulă ca fostul premier să devină subalternul lui Marcel Ciolacu, care-i va lua locul în funcție în câteva zile.

Cum va arăta Guvernul Ciolacu

„Se consumă ziua de vineri şi voi lua o decizie. Până luni voi lua o decizie”, a spus Nicoale Ciucă.

În ceea ce privește Guvernul, multe nume se vor regăsi și în noul cabinet, însă o parte își vor pierde funcțiile și asta pentru că executivul președintelui PSD va fi mai suplu, cu doar 18 ministere.

„Există în momentul de faţă discuţii, negocieri, astfel încât fie există varianta protocolului fie negocieri şi reasumare de ministere la nivelul fiecărui partid. Ştiţi foarte bine cum se fac astfel de negocieri, modul în care se asumă fiecare minister are o anumită procedură, după care se negociază pe fiecare minister în parte. Este normal să existe o ierarhizare în funcţie de ponderea fiecărui partid în Parlament şi în coaliţie.

Încă negociem. Decizia e luată ca viitorul guvern să aibă 18 ministere, am dat semnal foarte clar față de ce înseamnă reducerea numărului de personal în primă faza la nivelul aparatului guvernamental și al celui al demnitarilor, am redus cu 50% numărul de consilieri la nivel demnitarilor, reducem numărul secretarilor de stat și aparatele aferente fiecăruia”, a declarat Nicolae Ciucă.

„Vom avea o discuție cu domnul președinte după ce finalizăm negocierile. Președintele nu se implică în acest proces, e decizia partidelor politice ce vor face”, a mai spus premierul.

Anca Andrei este o jurnalistă cu multă experiență și a lucrat la cele mai mari publicații din România, mai întâi ca redactor, iar ulterior a devenit redactor șef.Și-a început cariera în ... citește mai mult