După e-Factura și e-Proprietatea, unii români mai primesc o lovitură puternică. Un nou sistem va fi obligatoriu, iar multe persoane ar putea fi revoltate.
Se pare că e-Factura și e-Proprietatea au fost doar începutul. Acum, autoritățile vin cu o serie de noi obligații pentru unii români, care cu siguranță o să stârnească un val de nemulțumiri.
Este vorba despre proprietarii care au automate de cafea. Dacă până acum în cazul lor lucrurile erau simple, iată că acum, aceștia vor avea noi obligații.
Cine are automat de cafea va fi obligat prin lege să aibă și casă de marcat. Autoritățile speră ca în acest mod să fie evitată evaziunea fiscală. Este însă acest sistem o alegere bună?
Proprietarii de automate sunt nemulţumiţi de această măsură. Mai mult de atât, aceștia iau în calcul că vor fi nevoiţi să îşi închidă micile businessuri, pe de o parte pentru că fiscalizarea le va face nerentabile, pe de altă parte pentru că această schimbare vine cu costuri destul de mari, pe care mulţi nu şi le pot permite.
„O casă de marcat costă între 100 și 150 de euro, la care se adaugă niște costuri birocratice de a înregistra aceste fiscalizări și de a face instalarea. Foarte mulți, de asta își vând afacerea, pentru că le e frică că nu mai pot să bage banul direct în buzunar fără să-l declare. Sunt de vânzare în acest moment multe bussines-uri”, a declarat Adrian Dinu, director general companie fiscalizare vendomate, potrivit ȘtirileProTV.
Să nu uităm că nu e prima oară când se vorbește despre așa ceva. Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a spus că s-a luat în discuţie implementarea ei încă de acum 2 ani, dar că, din diferite motive, a fost amânată.
Acum însă, cale de mijloc nu mai este, iar cei care nu se conformează măsurii riscă să fie amendați cu sume cuprinse între 8.000 și 10.000 de lei.
„Cei care au astfel de aparate ştiau că a fost amânat de nenumărate ori şi că termenul de 1 octombrie nu se amână, fiind o obligaţie care a fost anunţată de 2 ani de zile”, a spus, recent, Marcel Boloş.